Despre cioburi

Fără doar și poate, orice vitraliu a fost doar un morman de cioburi până când un vis așezat de-a curmezișul rațiunii și ia arătat unui om cum să desăvârșească lumina din bucățile multicolore de sticlă. Mai târziu, pentru a da sens și măsură tuturor zilelor ce aveau să vină, un altul a arătat altui om cum să mătuiască necuprinsul răsăritului în cenușa zeilor dimineții și să-l închege în zidurile unor vagi catedrale de iluzii…

Geometrii contradictorii

T impul iubirii a venit într-o joi când destinul, sătul să îmi tot înghesuie cioburi de iluzii prin vitralii cu geometrii contradictorii, mi-a tatuat visul tău pe pleoape. Care vis, ca într-un soi de simfonie a iubirii, mi-a însedat sub unghii și în suflet, așchii de pian și de tine. Încă de atunci știu că dacă într-o zi oarecare, mâinile sorții vor fi împărțit infinitul în două și tot ceea ce ne înconjoară se va înveli în tăcerile lumii, tu mă vei căuta prin ploi verticale și fără vibrații.

Cealaltă jumătate

A zi timpul îmi agață la streașina tâmplelor jumătăți de gânduri, cojite anost din cine știe ce jumătăți de vise și pe care, evident, le înțeleg doar pe jumătate. Simt că mi-e sete, în egală măsură de noi și de tine și, ca atare, îmi asigur la bursa trăirilor cote egale de zâmbete și tăceri. Azi, cad și mă ridic deopotrivă, iubesc și urăsc echidistant tot ceea ce mă înconjoară, vând lumea și o cumpăr înapoi în numele echilibrului. Astăzi, pur și simplu, te iubesc.