Acest blog a aparut într-o joi cand destinul, satul sa tot inghesuie cioburi de suflet in vechiul vitraliu cu geometrii contradictorii, mi-a tatuat visul tau pe pleoape. Care vis, mi se desira de atunci in scame de ganduri, ca intr-un soi de simfonie a iubirii care-mi indeasa sub unghii, aschii de pian si de tine.
Stiu insa ca intr-o zi, cand mainile sortii vor fi impartit infinitul in doua, se va acoperi cu tacerile lumii. Si atunci, poate pentru prima oara, ma vei cauta prin ploi verticale si fara vibratii.
Fara doar si poate, orice vitraliu a fost la un moment dat, doar un morman de cioburi. A trebuit insa ca visul unui om sa se aseze de-a curmezisul ratiunii si sa desavarseasca lumina din cioburile multicolore, pentru ca apoi, dand masura tuturor noptilor, sa se amestece cu cenusa zeilor diminetii. Undeva, in plan secund, o lumanare palpaie anost pe treptele unei vagi catedrale de iluzii.