Buna dimineata, copilarie…
Imi aduc aminte de tine… De genunchii tai zdreliti, de zambetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta care, recurent, te purta catre cele mai nebanuite cotloane ale podului bunicilor.

Buna dimineata, copilarie…
Nu te-am uitat. Cum n-am uitat nici gustul cireselor furate din curtile vecinilor, nici mirosul florilor de camp din coronitele pe care le impleteai cu meticulozitate, cat era ziua de lunga.

Buna dimineata, copilarie…
Spune-mi, iti mai aduci aminte mine? Sunt tot eu, cel pe care-l stii. Nu te uita la ridurile care mi-au acoperit chipul. Viata, oamenii, iubirea au lasat amprente pe drumul meu. Ignora-mi umerii obositi, gandurile triste, nelinistile din suflet, visele tacute, aripile frante…. Sunt tot eu. Cel care alerga exuberant pe campuri, cel care mesterea continuu vapoare de hartie si adaposturi pentru iepuri si porumbei. Sunt eu, priveste-ma mai bine! De ce imi taci? Chiar nu iti mai aduci aminte de mine?

%d blogeri au apreciat: