Nu stiu daca a de vina fost mana destinului, alinierea planetelor sau pur si simplu hazardul, cert e ca s-a asezat la masa exact in fata mea.

Nici macar nu retinusem cum o cheama – cum se intampla de obicei atunci cand ti se prezinta in decurs de cateva secunde mai multe persoane – dar prezenta ei a reusit sa-mi intinda nervii la maximum, dupa ce toata noaptea m-a fixat cu privirea, fara sa spuna mai mult de doua cuvinte si alea parca sfichiuite din varful limbii.

Ma enerva femeia asta aroganta, rece, ai carei ochi negri imi induceau o stare de iritare pe care nu o putea inlocui nici macar exuberanta celorlalte femei din jur, care zambeau si vorbeau neincetat.

Plecasem cu noaptea in cap din Bucuresti impreuna cu Mihai, pe care-l convinsesem ca n-ar fi rau sa dam o fuga de doua zile pana la mare. Oricum, n-a fost simplu sa ajungem, pentru ca Mihai e – sau mai bine zis era atunci – genul ala de sofer care, pe langa faptul ca nu depasea viteza legala de 50km/ora in localitati, nu deschidea niciodata geamul masinii – indiferent de temperatura din interior – de teama unei potentiale pneumonii. Cu greu l-am convins sa ma lase sa ma rasfat, din cand in cand, cu aer proaspat cu riscul repetarii invariabile a aceleiasi remarci „Mai frate nu intelegi sa inchizi geamul ala… Ce vrei sa mor de plamani?” Intr-un final, nervos dar fericit am ajuns la Constanta, unde ne-am instalat intr-o pivnita cu geam din casa unchiului lui – denumita, pompos,”apartament la demisol”.

Ce-i drept, in momentul in care vara-sa ne-a invitat sa iesim „in oras” cu un grup de prieteni si prietene, atat eu cat si Mihai am dat dovada de o mare lipsa de entuziasm., spunandu-i „O sa venim si noi, dupa ce ne ducem la plaja”. Ca tot veni vorba, n-am fost niciodata un performer la capitolul inot, dar comparativ cu mine, Mihai a reprezentat dintotdeauna un soi de minune pe scara lantului trofic. In sensul ca, de cand il stiam, intra in apa doar pana la genunchi si intotdeauna statea pe plaja cu un prosop pe cap si pe umeri – obicei perpetuat pana in zilele noastre, cand se duce la mare cu nevasta si plozii aferenti. Claie peste gramada, iesirile pe plaja cu Mihai a fost dintotdeauna sublime. Eu stateam in apa pana ma saturam, iar el facea conversatie politica cu orice vecin de cearceaf dispus sa intre in polemici de gen.

Am ajuns la intalnirea cu grupul vara-sii, pe la 9 seara, ca un soi de cea mai confortabila optiune din punct de vedere cognitiv inainte de a ne duce la somn pe cele doua saltele din „demisolul” unchiului.

Evident dupa cum aveam sa constat, starea de iritare care m-a chinuit pana tarziu in noapte, n-avea nimic in comun cu ideea de confort pe care o asteptam, chiar daca la masa la care ne-am asezat au fost spuse zeci de bancuri – unele chiar genial de bune. Spre dimineata am reusit sa adorm, in ciuda sforaielilor lui Mihai – care n-avea evident nici un fel de greata, mai ales ca reusise sa o agate pe una din tipele de la masa cu pricina.

A doua seara a trebuit sa ies din nou cu grupul vara-sii, grup care intre timp, datorita relatiei lui Mihai, devenise „gasca”. Intre timp aflasem ca pe tipa enervanta o chema Sumeyya si era o turcoaica cu doi ani mai mare decat mine – evident, aceeasi poveste ca si in prima seara numai ca, de data asta, isi gasise loc fix langa mine. Dupa vreo zece minute de nervi autoprovocati, m-am ridicat de la masa si le-am spus celor de acolo: „Ma duc sa ma plimb pe plaja, nu ma simt chiar bine”.

La orice m-as fi asteptat dar nu la vocea aia, aproape necunoscuta care a spus foarte raspicat:”Nici eu. Vin cu tine”. Cred ca a fost unul din putinele momente din viata mea cand am ignorat constient, aproape cu nesimtire, o propozitie care mi-a fost adresata.

„Stii unde e plaja?” m-a intrebat dupa ce mersesem cam 5 minute unul langa altul, fara a scoate un cuvant. „Nu”, i-am raspuns nervos, urmat de un „bine” pe care am avut impresia ca mi l-a scrijelit direct pe timpan. „Atunci stai langa mine”.

Cand am ajuns intr-un final pe plaja, intre noi aparuse un soi de armistitiu – nu numai ca avusesem un dialog destul de interesant despre Khayyam si Tagore, dar reusisem sa o si vad zambind. Culmea, nu mi se mai parea deloc aroganta, si daca stateam bine sa ma gandesc devenise aproape simpatica.

N-am stat pe plaja mai mult de 20 de minute, pentru ca mi-a spus ca trebuie sa ajunga acasa – in fapt casa matusii unde fusese trimisa pe perioada verii – inainte de 10. Am ajutat-o sa se incalte – umblasem in picioarele goale prin nisip – si am pornit catre zona veche a orasului. Ne-am despartit destul de repede, nu inainte de a ma intreba insa „Cand pleci?”. „Cred ca maine seara”, i-am spus. Mi-a lasat in vant un „atunci vorbim maine” si a urcat scarile.

Am luat un taxi pana la locul unde era „gasca” si am stat acolo pana tarziu dupa miezul noptii. Cred ca am adormit aproape instantaneu si m-am trezit de abia pe la 11:00 cand era deja prea tarziu de mers la plaja. Un cot bine plasat l-a adus si pe Mihai in lumea constienta, dupa care am mers agale spre bucatarie unde, intr-un final, am gasit ceva comestibil – vara unchi-su prepara tot soiul de chestii din scoici si melci, iar frigiderul era doldora de astfel de chestii, mult prea gretoase pentru ora aia.

A sunat pe la 12:00 si m-a invitat sa „vedem orasul”. Am vorbit despre o mie de lucruri si asa am aflat ca din toamna urma sa vina la Bucuresti, la facultate. Am plecat seara, nestiind ca vor trece 2 luni, pana cand vom sta din nou unul langa altul.Am vorbit nopti in sir la telefon si am tastat mii de caractere pe Internet, intr-un chat-room in care-si faceau veacul tot soiul de personaje ciudate. Intre timp am mai avut 4 relatii, am ajuns de doua ori la mare, dar n-am putut sa o caut. Prima data pentru ca venisem de la Bucuresti cu o tipa, iar a doua oara pentru ca era plecata pentru doua saptamani in Turcia la o alta matusa de-a maica-sii. In perioada aia a inceput sa scrie catrene.

Cand a ajuns la Bucuresti si ne-am intalnit, avea deja doua caiete pline, iar din tipa aroganta pe care o intalnisem, nu mai ramasese nimic. Era ca un copil speriat si fara prieteni, in ciuda faptului ca avea 2 colege de apartament mai mult decat dragute, care erau tot timpul alaturi de ea.

Am facut pentru prima data dragoste in ajunul Anului Nou. De sarbatori ramasese singura in casa si evident, fara sa ma gandesc prea mult, m-am dus la ea. Ne-am tinut in brate toata ziua, am baut vin fiert cu scortisoara si am discutat – tipic, deja – tot soiul de chestii pana noaptea tarziu, cand am decis amandoi ca cel mai bun lucru ar fi sa raman peste noapte acolo. A adormit cu capul pe pieptul meu si tot asa ne-am trezit a doua zi, de parca noaptea ne legase unul de altul cu odgoane invizibile.

Am deschis ochii si am inceput sa radem fara motiv. „Nu inteleg de ce naiba am dormit noi pe jos cand avem 3 paturi libere…” mi-a zis printre zambete. „Crezi ca eu inteleg?” i-am raspuns, in timp ce o luam in brate si o tranteam – aproape – pe patul din camera. Cu toate ca o doream, organic, nu stiu de ce m-a cuprins un soi de sentiment de vinovatie si, pur si simplu, n-am putut face altceva decat sa asez langa ea. Nu stiu cat am stat asa fara sa ne spunem nimic, dar stiu ca la un moment dat a inceput sa imi mangaie mana. Am izbuncit in ras pentru a doua oara in dimineata aia – sau ziua, cine mai stie. „Parca suntem doi copii” mi-a spus… „Ei, parca” i-am raspuns… M-a luat de mana si mi-a spus „Vino, hai sa mancam ceva”… Am ingaimat un „Vin” si am plecat spre bucatarie tinandu-ne de mana.

Ne-am avut unul pe altul pe zidul holului care dadea in bucatarie. Brutal si dureros. Cu o pasiune aproape animalica. I-am trait fiecare orgasm cu aroganta si teama. Inconstient ma razbunam pe starea pe care mi-o crease in noaptea aia la malul marii. Si la fel de inconstient mi-era teama cand ii vedeam corpul arcuit aproape nenatural in momentele in care tremura spasmodic sub valuri de placere. La un moment dat, uzi si aproape rupti de oboseala, ne-am luat din nou in brate si am ramas asa, ca doi ingeri cu aripile frante. S-a uitat la mine si mi-a spus „Stii ca te iubesc?”. „Stiu”, i-am raspuns, fara sa stiu de ce…

Am facut de multe ori dragoste cu Sumeyya. Cateodata incet si tandru, alta data salbatic si dur. Mereu altfel. Chiar si dupa ce s-a casatorit – isi dorea enorm copii si familie, iar eu nu puteam sa-i ofer asta. Nu atunci. Trebuia sa mai treaca ceva timp pana aveam sa devin barbat… Ma-ntreb daca mai scrie oare catrene

%d blogeri au apreciat: