O privea tacut… de parca, dintr-o data, lumea devenise imobila…

Pur si simplu simtea ca fiecare parte din sufletul lui aluneca, subtil, catre lumea ei, izbindu-se cu recurenta de zidurile de neincredere pe care, viata, ceilalti barbati si infuziile continue de deziluzii, le ridicasera in jurul fragilei ei singuratati. Respira convulsiv atunci cand fiecare cuvant pe care-l spunea, se transforma, aproape instantaneu intr-o gramajoara de particule multicolore, spulberate de acel zambet, aproape trist…

Il privea tacuta… de parca, dintr-o data, lumea devenise imobila…

Ii citise gandurile de multe ori si culmea, se regasea in fiecare din cuvintele lui aruncate parca sfidator intr-o lume virtuala, careia nici unul dintre ei nu-i apartinea. Respira convulsiv atunci cand il stia trist, zambea complice atunci cand percepea mesajele catre ea, ascunse printre conotatii si sintagme inutile. Simtea cum sufletul ei aluneca, direct si simplu catre bratele lui, carora, aproape sigur, le fusese destinata sa apartina…

Atunci cand nu scria despre ea, proiecta imaginar seminee pentru casa alba, cu ferestre mari pe care o vazuse de atatea ori in vis. Inchidea ochii si aproape ca auzea zgomotul valurilor ce se spargeau cu recurenta de tarmul iluziilor lui. Ii simtea bratele incolacite de gatul lui si atingerea pielii, pe care a cunoscut-o inca dinainte de a o cunoaste pe ea.

Atunci cand nu scria despre el, decora imaginar camerele casei albe, cu ferestre mari ce dadeau inspre mare, pe care, o vazuse de atatea ori in vis. Inchidea ochii si aproape ca se pierdea in pasiunea tandra a unor maini ce-i mangaiau imaginar pielea… Se trezea cateodata zambind subtil la gandul ca, la un moment dat, fiecare dimineata ii va gasi capul odihnindu-se pe pieptul lui si-i va asculta bataile inimii careia stia ca apartine…

Cateodata se pierdea in vise. Decojit pana la uzura de femeile carora le vanduse iluzii o viata. O astepta pe Ea… si-l durea neincrederea pe care, o simtea in cuvintele ei. Astepta tacut, intr-o penitenta asumata si auto-impusa. La urma urmei, el fusese cel care tradase iubirea dintre ei, inainte ca ochii lor sa se fi vazut vreodata.

Cateodata se pierdea in vise. Inundata pana la prea-plin de femeile carora el le vanduse iluzii o viata. Stia ca o asteapta, insa-l privea cu neincredere, pentru ca, la urma urmei, cel pe care-l visase ea era mai degraba un sfant ocrotitor si nu un amant dezlantuit…

Noaptea invarte iar roti invizibile peste iluziile lui…

Dimineata incheaga iar in cioburi de tristete himerele ei…

Undeva departe… doua umbre danseaza pe o plaja pustie… asteptand… sa le fie dizolvata inutilitatea…

%d blogeri au apreciat: