Iubesc o singura tacere dincolo de cuvinte. O tacere asociata exclusiv cu miopia ratiunii si hegemonia simturilor, care ma determina sa-mi asum, pentru o vreme, erezia apartenentei la iubire… Atunci si doar atunci simt ca vreau sa vand mastile timpului la balciul desertaciunilor.

Atunci si doar atunci constientizez ca lumina si intunericul cad perpendicular pe cochilia aparuta din inlantuirea noastra tacuta si uit sa sa mai incheg in cenusa, inutile rune cabalistice. Atunci, simt un soi de mana invizibila, care picura doze egale de pasiune, tandrete, delicatete si salbaticie in creuzetul in care amestecam convulsiv si paroxistic ideea de noi.

Pana atunci – asemeni unui birjar care-si mana iluziile de cai pe drumuri ireale – scuip in palme, fluier a paguba si continuu sa biciuiesc valuri si taceri, asteptandu-te. Vino!

%d blogeri au apreciat: