Zambetul Laurei

Atunci, in acel 3 mai oarecare, fie ca as fi vrut sau fie ca nu, sansele sa o sesizez erau minore. Si, implicit, n-am observat-o din prima. Bine, gandindu-ma acum, era si destul de greu pentru ca ca e genul ala de om care se adapteaza implicit oricarei variatii de lumini si umbre, incat ajungi sa-l percepi involuntar ca pe o parte integranta din peisaj. Ce mai incoace si-ncolo, mi-a luat destul...

Taceri permeabile

Nu stiu cum altii sunt capabili sa poata spune ceva in momente de genul astora. Si nu ma refer la ceva, in sensul de ceva inteligent, ci la ceva, in sensul de orice. Chiar nu stiu. Eu unul am simtit ca pur si simplu buzele mele devenisera brusc incapabile sa picure macat un strop de Graal salvator, care sa sparga cumva, oricum numai sa sparga, linistea dintre noi. Acel “in aprilie plecam la...