Drumuri de iluzii
Spuneam astazi cuiva ca, odata ce-ai hotarat sa alegi drumul iluziilor si realitatilor retusate, n-ar trebui sa te mire perisabilitatea lui. E ca si cum, n-ai intelege de ce destinul nu accepta implicit sa fie jucat la zaruri si nici de ce nu vrea sa se onformeze, fara nici un fel de marja de eroare, unui culoar clar, pe care tu, in infatuarea ta cvasi-demiurgica, simti ca ai chef sa-l impui. Sau ca si cum n-ai putea percepe ratiunea pentru care ceilalti, nu pleaca tacuti capul, atunci cand tu, profet de conjunctura, etalezi adevaruri absolute in dupa-amiezi imobile.
Clar, ma intriga tipul acesta de calator, care refuza sa accepte ca la un moment dat, pana si iluzia lui de drum, ajunge sa oboseasca sub pasii sai sovaitori, sub euforia temporara a circumstantialelor lui orgasme cognitive. Ma intriga tipul acesta de calator, care refuza sa constientizeze ca panza alba pe care dorea sa imortalizeze momentele unice calatoria sa, a ajuns doar un soi de petic de pasla cenusie si soioasa, nu datorita cuiva, ci gratie numeroaselor retusari si adjustari, facute de propria sa mana.
Ma intriga faptul ca, mai devreme sau mai tarziu, tipul asta de calator, se opri obosit de atatea alunecari printe clisee iluzorii, si va privi inapoi. Mai intai, plictisit, cu tipica lui ignoranta superioara. Apoi, din ce in ce mai umil, pe masura ce va descoperi, in praf, scame si cioburi de suflete, strivite conjunctural sau premeditat de talpa lui nehotarata.
Si-atunci mirat va refuza, din nou, sa inteleaga de ce universul si destinul nu au conspirat la implinirea idealurilor lui, mai ales in contextul in care, “drumul lui decadent, chiar daca e superficial si ieftin, e totusi pavat cu intentii bune”. Va blestema soarta nedreapta, se va ridica hotarat sa mearga mai departe, oprindu-se insa numai peste cativa pasi. Si-atunci inundat de incertitudini, regretele ii vor sfasia ultimele ramasite de suflet, ca niste pumnale maure: “Si daca totusi, drumul asta, nu e cel pe care ar fi trebuit sa o iau… Cum ar fi fost daca…”
11 comentarii 
Comentati insemnarea 
Un playlist continand cele mai triste piese compuse vreodata. Un playlist care transcende timpul si spatiul si care ignora limitarile si prejudecatile de tot felul: gen, curent, nisa, notorietate. Pur si simplu muzica trista...
Darael…. cata dreptate ai… Iar citatul e sublim. Pur si simplu.
Imagineaza-ti
Universul
Minunat
Si Perfect
Apoi Intelege
Ca Sinele
L-a Imaginat
Un pic mai bine
Decat ai facut-o Tu !
(R Bach – Iluzii)
Citatul este din memorie, dar prinde bine cu subiectul abordat de tine…. aaaaa, de ce crezi ca Universul si Destinul nu conspira la realizarea Idealurilor noastre ? Poate chiar asa se intampla – si singura noastra problema este ca avem Idealuri prea mici pentru un Univers atat de mare.
Spuneai undeva ca trebuie sa isi asume cineva si conditia de Don Quichote.(Numai ca in alt context) De ce oare oamenii nu pot accepta ca exista si alte “mori de vant” de cucerit, de fapt, nu mori de vant, ci adevarate bastioane?
Da, oamenii sunt slabi, si gresesc, din pacate. Sufera cand se abat, si le induc si altora suferinta.Stiu insa ca pentru orice greseala exista iertare, cel putin acolo Sus.
Dar, asta nu inseamna ca ei sunt superficiali si nestatornici, sau ca nu stiu ce vor. Ei stiu foarte bine ce vor, dar cateodata, “haina” lor terestra atarna prea greu.
Nu e nici o infatuare in asta, ci doar o imensa oboseala, si intelegere, si iubire…Si nu e nici iluzie. Iluzia e chiar lumea in care traim, maya…
Si uneori, ei incearca sa le daruiasca celorlalti ceea ce au ei mai bun : un drum, un ideal…Ar fi egoisti daca n-ar face asta.Doar ca sunt (oare de nu mai mira lucrul acesta?)gresit intelesi. Poate ca va veni si vremea cand vor fi intelesi corect…macar in alta viata!
“Exista universuri mai departe de noi decat cea mai indepartata nebuloasa, si in acelasi timp, mai aproape de noi decat mainile si picioarele noastre.”(H.G.Wells)
Nu toti alegem drumul iluziilor si realitatilor retusate?nu ajungem toti la un moment dat la un compromis care murdareste Idealul?si poate ca pana la urma,asta era drumul ,sa o iei pe un drum gresit pentru ca mai apoi sa resimti totul ca pe o usurare,traita la intensitatea instinctuala a unui detinut pe scaunul electric.
Infatuare? Retusuri si povesti de conjunctura, asternute frumos pe panze si pagini? Dulci minciuni in dimineti translucide? Nu ma caracterizeaza, dar trebuie sa recunosc, macar azi, ca sunt o oglinda buna, reflectand slabiciunile subtil renegate ale… altora. Vremea lui “cum ar fi fost daca…” va veni, dar nu pentru mine, eu nu caut sa-mi pun aripile-n cui si sa ma inchid in universuri voit perfecte, fugind de adevarul din oglinda… eu sunt oglinda si voi ramane asa, tu ramai ratacit pe drumurile tale de iluzii… fabrica un vis si traieste-l. Sa vezi cat de dulci-amarui vor fi diminetile…
nu exista decadenta,nici superficialitate si nici ieftinism intr’un drum ales de Tine(indiferent de ce anume indica acest cuvant). Notiunile acestea prin contur numai din prisma schimbarii dioptriilor Tale,si regretul provine tot din aceasta schimbare.Asa ca va ramane intotdeauna o solutie:constanta,ce anuleaza viabiliattea mesajului tau.
@oana – poti opta sa alegi un drum gresit, dar mi se pare o ipocrizie sa-l retusezi. Imi asum greselile din trecut, imi asum trecutul insusi, pentru ca fara trecut, n-as fi cel care sunt acum. bun sau rau, e mai putin relevant…
@Femina – ai perfecta dreptate si ai exprimat ideile exceptional. Dar, ceea ce am spus este nu faptul ca nu exista greseala… ci pur si simplu faptul ca “odata ce-ai hotarat sa alegi drumul iluziilor si realitatilor retusate, n-ar trebui sa te mire perisabilitatea lui”. Cu alte cuvinte, atunci cand faci ceva constient de faptul ca e gresit, n-ar trebui sa te mire de ce nu ajungi acolo, unde ai vrea… Si ca hazardul nu te ajuta… doar atat.
@Alexandra – poate… sau poate nu… Oricum am discutat mult pe tema asta:-)
@tahipsiche – din pacate nu traim in “De civitas solis” a lui Campanella, intr-un paradis nedefinit fara nici un fel de urma de urzica.
Poate ca ai dreptate si intr-un fel sau altul, singura care face aceste diferentieri este perceptia noastra. Dar, suntem tributari unui sistem cognitiv/educational antagonic. Bine/Rau. Yin/Yang. Sigur, putem accepta ca nu exista valente “totale” in nici unul din cazuri, la nivel uman. Putem spune chiar verde e tot o nuanta de albastru. Dar nu vom putea spune niciodata ca rosu e o nuanta de albastru.
ignori faptul ca rosu e raspunsul pe care l’ai primit la o intrebare: l’ai vazut,ai intrebat ce e,ti s’a spus:rosu. Dar asta nu obliga ca ceea ce ai vazut tu sa fie identic cu ceea ce a vazut celalalt:doar numele se aseamana. Deci rosul tau poate fi albastrul celuilalt,cu toate ca si el il numeste tot rosu…nu stiu daca m’am facut inteleasa,eu m’am inteles ::)