Iluzii si prima zapada
Am resimtit-o ca pe o palma a sortii… Ca si cum, prin ea, destinul simtea nevoia sa-mi arate ca doza de indulgenta alocata in cateva zile de dolce far niente se epuizase si ca trebuia sa-mi asum, din nou, traseul predefinit de liniile pe care, candva, mi le crestase adanc in palme. Oricum, seara aia, in care eram incapabil sa gasesc vreo justitificare plauzibila pentru a nu iesi din casa, avea sa-mi lase pentru multa vreme in suflet, cioburi, fum si multa tacere…
Am ajuns la ea, undeva dupa miezul noptii si, in ciuda zambetului de convenienta arborat, resimteam, in fiecare celula, o apatie de bastinas smuls prea brusc din linistea lumii lui patriarhale si obligat sa-si redefineasca urmatoarele ore pe ritmul civilizatiei. Am plecat, dupa putina vreme, cu cadouri si flori catre cealalta parte a orasului la petrecerea pe care, deja, o percepeam mai degraba ca pe un soi de penitenta suportabila, decat ca pe o ocazie de a ma inunda cu o stare de bine. De obicei imi plac petrecerile insa, in seara aia as fi optat pentru orice altceva decat pentru combinatia tipica de fum de tigara, muzica tare, bautura, dans, zgomot de fond precedate invariabil de ritualul mainilor intinse, prezentarilor de conjunctura si replicilor fara substanta schimbate – in cel mai bun caz – cu cativa cunoscuti.
“Hey, stranger, la ce te gandesti?” o aud ca prin vis si constientizez ca, pentru putina vreme, gandurile imi ratacisera haotic prin alte spatii si timpuri…
“La nimic… Chiar la nimic…” ii raspund, pornind radio-ul din masina, ca sa evit o preconizata suita de intrebari, ce avea sa urmeze dupa acest raspuns considerat nesatisfacator de aproape orice femeie.
Clar, in momentul ala, m-as fi asteptat la orice numai nu la acel subtil “Lasa radio-ul, te rog“, care m-a facut sa constientizez subit zgomotul produs de rotile ce rulau pe piatra cubica, fumul de tigara, luminile care se succedau regulat pe parbriz, notele familiare de Samsara si Fahrenheit… Nu stiu, pur si simplu ceva plutea in aer. Fiecare gest si reactie erau impregnate, dur si intens, cu incarcatura erotica. Si totusi… era imposibil… pentru ca, la urma urmei, ne cunosteam deja de ceva vreme si niciodata nu se pusese problema sa… existe ceva intre noi… Doar stabilisem cu mai bine de un an in urma ca suntem doar prieteni…
Am facut dragoste intr-o parcare, langa un parc. Inconstient si pasional, fara nici un fel de urma de luciditate, ca si fulgii aia care se dezlantuiau in vertijuri inutile prin viscolul care, la fel de subit, se pornise afara…
Am sa-mi aduc aminte toata viata de acea noapte, cand a cazut prima zapada si de dimineata in care as fi vrut sa raman pentru totdeauna in bratele tale. Stii ca era de ajuns un singur cuvant si as fi renuntat la orice, la casa, la nunta, la familie, doar sa raman cu tine“, mi-a scris mai tarziu Diana, cand drumurile noastre revenisera pe traseul prestabilit… Ea se casatorise cu logodnicul ei si se mutasera impreuna la Cluj, iar viata mea se raporta din nou la o lume de cioburi si tacere. Nu i-am raspuns niciodata la scrisoare, pentru ca mi-ar fi fost greu sa-i spun ca si eu, in dimineata aia, mi-as fi dorit sa ramana pentru totdeauna in bratele mele….
19 comentarii 
Comentati insemnarea 
Un playlist continand cele mai triste piese compuse vreodata. Un playlist care transcende timpul si spatiul si care ignora limitarile si prejudecatile de tot felul: gen, curent, nisa, notorietate. Pur si simplu muzica trista...
Esti o persoana fericita, desi nu stii acest lucru. Tu ai macar “iluziile si prima zapada”…. altii au doar visele lor.
I’m back: stiam ca am uitat ceva :)
Din cioburi se pot face vitralii frumoase si superbe…. iar atunci, nimeni nu se mai poate gandi la “sticla” sparta pentru ca toti sunt vrajiti si in extaz…. “vai, ce vitraliu minunat !”
Cred ca se potriveste, cat de cat…
http://www.youtube.com/watch?v=vkv_KS7nifI
poate pana la urma Diana a luat cu ea zambetul inghetat al acelei dimineti urmandu-i Silviei …Laurei…
Rudy,pastreaza si pt sufletelul tau cate unul din fluturasii cuibariti in momentele in care cuvintele nu-si mai au rostul,cand privirea-i iti e atat de familiara,cand o saruti doar pt ca stii ca…o asteptai!
Cand va fi Ea, o sa fie altceva. Acum sunt doar umbre si cioburi care sunt asternute in calea Ei!
nu stim nici unul dintre noi care ne e cu adevarat jumatatea. cautarea ajunge sa ne dea satisfactii perverse si putem trece, stupidizati, pe langa fiinta după care tanjim cu disperare! imi doresc totusi sa nu ni se intample asa, pentru ca iubirea merita traita ca Iubire si el sa fie El, iar ea sa fie Ea!
@Darael – declar forfait! Jos palaria, milord. Ai anticipat finalul “cioburilor”. Adunarea lor in virtaliul vietii mele… Pur si simplu… n-am cuvinte!
@Music – mai mult decat crezi… mult mai mult…
@Alexandra – sufletul meu are multe hatisuri in care, cateodata, nici eu nu stiu sa patrund… daramite cuvintele… Sunt multe lucruri, care vor ramane, pur si simplu, acolo
@per – stii cat de mult mi-as dori sa existe certitudinea asta?
@Maria – stii, chiar daca e sa NU fie, am sa sper pana in ultima clipa. Da, poate par un idealist, dar n-as fi eu daca as capitula prematur in lupta cu viata. Si la urma urmei, am mai spus-o, paradoxal sau nu… poate nici macar nu apartinem aceluiasi timp…
La fel de mult ca …. Frumusetea sta in a fi tematori si datorita umbrelor, fantomelor, cioburilor, mirajelor dinainte….insa, atunci cand apare certitudinea, vei sti!
@per – stii, am spus exact acelasi lucru dintotdeauna. Si daca pur si simplu mi-e teama sa constientizez ca exact asta se intampla?
Mi-as dori sa citesc 2 carti scrise de tine… una de poezie, alta de proza… o sa am sansa asta vreodata?
Paula – poate ca va exista si momentul ala. Sincer sa fiu s-a concretizat ceva cat de cat, dar depinde foarte mult de capacitatea mea de a scrie… Iar momentan sunt sub efectul unui soi de inertie literara. Scriu din amintiri. Probabil ca am nevoie de o infuzie de prospetime….
Au trecut deja doi ani de cand ti-ai deschis sufletul si ai asternut aici aceste trairi intense,trairi care au dat un sens vietii tale….doi ani in care cu siguranta ai adunat in sufletul si in mintea ta un alt fel de amintiri ….ti-ai invins teama….acum Ea este mereu alaturi de tine,trebuia doar sa o astepti si Ea nu a intarziat sa apara in viata ta….cu siguranta este cea care merita….cea care le-a invins pe toate…iti doresc sa petreci alaturi de Ea clipe minunate,de fericire,de pasiune,de dorinta salbatica,de tandrete si de dragoste implinita…
In sfarsit! Credeam ca sunt singura nebuna din lume! Ma lupt de 7 ani cu mine, cu realitatea, ma cert cu sufletul meu…la fel ca tine .Prima zapada e a mea…cu fiecare detaliu…ma ingrozesc coincidentele de detalii si in acelasi timp te simt prieten de suflet.Tu intelegi ce simt, nebunia mea, jurnalul si insemnarile mele, visele de cele mai multe ori induse de setea nestinsa care m-a cuprins atunci…acum 7 ani.Cu cat am citit mai mult, cu atat m-am regasit mai mult. Atunci cand pierd orice urma de control, imi impun o fraza de genul Alexandrei, care dealtfel mi-a placut…e cel mai bun sfat, asta ca sa putem trai in continuare
[...] <citeste restul insemnarii> [...]
[...] Iluzii si prima zapada [...]
@noangeleyes – paradoxul face ca EA sau EL exista in noi dintotdeauna – e un soi de informatie cu care venim, prestient pe lume. Doar ca de multe ori ochii nostri privesc, dar nu vad.
cat despre EA… EA e o sete, o ploaie, dezlegarea mea
@Sofia – zambesc subtil… nu esti singura:-) Si, chiar daca ai fi, lumea are nevoie de oameni ca tine care sa ignore fluturii tacerii ce-si tot striga inutil singuratatile…