Santorini – Lumea de la marginea timpului
- Monday, September 21, 2009, 4:33
- Carousel, Instantanee de lumina, Santorini
- 672 vizualizari
- 3 comentarii
Cu riscul de a fi subiectiv – dar asumandu-mi subiectivitatea ca pe o alta manifestare a deja familiarei mele excentricitati tolerabile – indraznesc sa spun ca Santorini (Thira) este probabil unul dintre acele locuri care iti scrijeleste – aproape fara drept de apel – un semn adanc in suflet. Si asta nu doar datorita faptului ca pe Santorini talpile tale au ocazia sa lase urme nedefinite pe plajele de culoare rosie sau neagra sau ca – asa cum sustin zeci si chiar sute de fotografi profesionisti - aceasta insula emblematica din arhipeleagul Cycladelor iti ofera ocazia sa iti poti intipari pe retina unele dintre cele frumoase apusuri de soare dintr-o viata de om…
Fascinatia Thirei (numele de Santorini fiind mult mai nou si tributar unei manastiri catolice ridicate in secolul al XVI-lea si inchiante St. Irene – numita Santa Rini de catre navigatorii venetieni) este in primul rand strans legata de istoria ei tragica si misterioasa cat si de faptul ca enigmatica sa frumusete musteste efemeritate. Aceasta insula vulcanica cu aspect de potcoava din largul coastelor grecesti – modelata astfel in anul 1650 i.Hr. de catre ceea ce oamenii de stiinta considera sa fi fost cea mai devastatoare eruptie vulcanica din ultimii 10.000 de ani – a reusit (la randu-i) sa modeleze intreaga lume antica. Potrivit studiilor geologice, atunci cand vulcanul Thira a colapsat – lasând in urma caldera adânca de 150-400 de metri si cu o circumferinta de aproape opt kilometri, semiluna care e astazi Santorini precum si doua mici insule (Therassia si Paleo Kameni) – a luat nastere si un val tsunami (cu o inaltime estimata de aprox. 200m) care a maturat toate asezarile omenesti situate pe tarmurile Mediteranei orientale.
Cu toate ca nu exista marturii istorice care sa se refere efectiv la aceasta eruptie devastatoare, exista voci care sustin ca relatarile potopului de cenusa fierbinte si a ploilor de pietre, din povestea biblica a Sodomei si Gomorei sunt reminiscente ale calamitatii petrecute la Santorini, dupa cum mitul Atlantidei, relatat de Platon in operele sale Timaios si Critias, este tot o trimitere la acest eveniment. In plus, pentru multa vreme, o alta drama a istoriei antice, anume disparitia subita a civilizatiei minoice – fara indoiala cea mai impresionanta a timpului sau – a fost atribuita tot acestei catastrofe de proportii. Cu toate acestea, corelatia dintre disparitia stralucitoarei civilizatii cretane si eruptia vulcanului Thira este departe de a fi stabilita. O situatie similara se regaseste si in cazul asocierii eruptiei cu fenomenul de “despartire a apelor” relatat in Cartea Exodului, data fiind relativa simultaneitate a cataclismului cu momentul in care biblicul Moise a trecut marea in fruntea poporului evreu (precum si dovezile stiintifice care atesta ca un val tsunami este precedat de un fenomen unic de “sugere a marii”).
Dar, eruptia din 1650 i.Hr. nu a fost singura care avea sa zguduie zona, fiindca, pe la anul 167 d.Hr pe insula Paleo Kameni a aparut un nou vulcan care a a erupt de atunci de unsprezece ori, cel mai recent in 1950 cand s-a format si un nou crater in caldera de la Santorini, Nea Kameni. Evident, data fiind similitudinea geologica dintre acesta si Thira, vulcanul Kameni poate deveni in timp un pericol major pentru populatiile Mediteranei de rasarit.
Actualmente, Santorini este un soi de paradis coloristic in miniatura in care rosul, negrul sau galbenul pamantului vulcanic se impletesc contrastant cu albul orbitor si albastrul inchis al cochetei si romanticei arhitecturi cicladice (cu casele construite in trepte, astfel terasa uneia fiind in fapt acoperisul celei de dedesupt).
Antagonic insa cliseelor mentale privind paradisurile insulare, vegetatia din Santorini este departe de a fi una luxurianta – in special datorita faptului ca precipitatiile nu fac parte din ceea ce am putea numi peisajul climateric zonal. Cu toate acestea, solul vulcanic reuseste sa absoarba si sa mentina suficient de multa umiditate pentru ca localnicii sa practice o agricultura extensiva, chiar daca vegetatia dominanta este formata aproape exclusiv din maslini, arbori de fistic si vita de vie. In acest context, merita spus ca apa, chiar daca nu are aici aceleasi valente mistice pe care i le confera popoarele desertului, are totusi o cu totul alta valoare decat cea pe care i-o asociaza, cotidian, europeanul obisnuit (fiind mereu insuficienta si constant importata).
In fapt sunt 3 mari paradoxuri care definesc – cel putin in opinia localnicilor – acest pamant de la marginea timpului: “aici sunt mai multe biserici decat case, mai mult vin decat apa, mai multi magari decat barbati” si, ce-i drept, realitatea cotidiniana ofera toate argumentele care sa vina in sustinerea acestei teorii: spre exemplu, fosta capitala a insulei, Pyrgos, este celebra pentru ca are mai multe biserici (75) decât case iar exportul de vin licoros Vinsanto depaseste cu mult cantitatea de apa importata saptamanal de insulari. Cat despre competitia demografica intre magari si barbati – cel putin la nivelul labirintului urban din Fira sau Oia, ei bine, parca imaginile vorbesc de la sine…
Ca un soi de sfidare adusa vulcanului, Thira traieste o noua era de prosperitate – la mai bine de 3500 de ani de la cataclismul ce i-a remodelat forma si istoria, dupa ce de-a lungul vremurilor n-a jucat decat roluri marginale in istoria arhipeleagului (fie ca refugiu temporar pentru pirati, fie ca bastion venetian si ulterior otoman, fie ca adapost pentru pescari). In zilele noastre Oia – cel mai fotografiat sat al Greciei – a devenit si ceea ce agentii de turism de pe mapamond clasifica drept capitala informala a iubirilor interzise sau “orasul amantilor (an de an aici venind cupluri din intreaga lume pentru a trai in mijlocul Mediteranei povesti de dragoste irepetabile). Si chiar daca ecuatia mega-romantismului vulcanic se izbeste doar de un singur impediment – baldachinele de vise se inchiriaza aproape exclusiv la preturi mari – nu putini sunt cei care opteaza pentru aventuri toride in spatele zidurilor de roca vulcanica ce nu se incalzesc niciodata.
In final, merita spus ca din acest interludiu mediteraneean nu poate lipsi o vizita la situl arheologic de la Akrotiri – unde s-a descoperit una dintre cele mai importante asezari omenesti din perioada preistorica in spatiul Egean dar si ruinele unuia dintre centrele urbane de pe Thira, construit anterior eruptiei din 1650 i.Hr. Ruinele orasului Akrotiri – ascunse timp de mii de ani sub depunerile vulcanice – evidentiaza rafinamentul si bogatia locuitorilor orasului in perioada de climax economic a insulei in principal prin arhitectura locuintelor cu doua sau chiar trei etaje impodobite cu fascinante picturi murale dar si prin sistemele de alimentare cu apa (calda si rece) precum si cele de evacuare a apei uzate menajere – similare (si totusi la fel de suprinzatoare) cu cele de la Knossos.
“In fiecare zi Dumnezeu ne da – o data cu soarele – o clipa in care ar fi cu putinta sa schimbam tot ce ne face nefericiti. In fiecare zi incercam sa ne prefacem ca nu intrevedem momentul acesta, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine. Dar cine isi exameineaza cu atentie ziua va descoperi si momentul magic. Acetsa poate fi ascuns in ceasul in care varam cheia in usa, dimineata, in clipa de tacere de dupa masa de pranz, intr-unul din cele o mie si unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment exista – un moment in care toata puterea stelelor trece prin noi si ne ingaduie sa facem minuni. [...]
Vai de cine se teme sa-si asume riscurile! Acesta poate ca nu va avea niciodata parte de deceptii, nu va avea deziluzii si nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmarit. Dar cand va privi in urma – pentru ca intotdeauna privim in urma – isi va auzi inima spunandu-i: ‘Ce ai facut cu minunile pe care Dumnezeu le-a semanat in zilele tale? Ce-ai facut cu talantii pe care ti i-a incredintat Stapanul tau? I-ai ingropat adanc intr-o pivnita pentru ca ti-a fost frica sa nu-i pierzi. Atunci asta ti-e mostenirea: certitudinea ca ti-ai irosit viata.’
Vai de cel caruia ii este dat sa auda vorbele astea! Caci atunci va crede in minuni, dar momentele magice din viata lui vor fi trecut demult.” (Paulo Coelho)
Chestia cu numarul barbatilor si al magarilor nu e caracteristica numai pentru Santorini! Eu as zice ca e un fenomen universal…:)
Oricum, frumos reportaj!
O destinatie turistica arsa arata ca un cazan de smoala si inacesibila in sensul ca se ajunge greu ceva cam snobistic nu m-as duce nici sa primesc mokka excursia !…nici platit !