Tagged: Pagina 111
Cotrobaiam zilele trecute prin spatiul virtual, incercand sa-mi rasfat gandurile cu insemnarile voastre si, la un moment dat vad ca Ambra, posesoarea unui superb jurnal amar mi-a agatat soaptele intr-o “leapsa” care circula in ultima vreme printre bloggeri. Este vorba de un tag care presupune cotrobairea prin proximitate dupa o carte, deschiderea ei la pagina 111 si redarea primului paragraf.
Cum stateam pe ganduri, draga de personanongrata s-a foit ce s-a foit si a reusit sa-mi trimita ea PRIMA o leapsa, ca un soi de penitenta meritata pentru toate tagurile cu care a trebuit sa se rasfete din cauza mea…
Acum ca doi oameni superbi mi-au trimis o astfel de sarcina, am zis si eu, ca un soi de Hercule virtual, ca trebuie sa ma apuc de munci… Ceea ce am si facut. Cartea despre care e vorba este Incest, semnata de Anais Nin, o carte pe care am primit-o cadou, cu multa vreme in urma, de la fata cu soarele. Evident, mi-a fost destul de greu sa scriu randurile aferente paragrafului respectiv, numai si pentru simplul fapt ca a trebuit sa ma conformez unor reguli gramaticale, pe care le cunosc dar cu care nu sunt obisnuit (acordul in gen, numar si caz – in cazul celuilalt gen). Dar, paragraful merita transcris, iar finalul lui… e mai mult decat sublim: “Si eu voi lasa lumii o cicatrice”…
“Chiar si cand posed totul – dragoste, devotament, potrivire, Hugh, Henry, Allendy – ma simt posedata de un mare demon al nelinistii, care ma impinge mereu inainte. Ma grabesc, voi provoca suferinta, nimeni nu ma poate inlantui, sunt o forta, si toata ziua sunt impinsa, impinsa. Acopar pagini intregi cu febra mea, cu aceasta supra-abundenta de extaz, si nu e de ajuns. Ma plimb incoace si-ncolo prin subsol. Il am pe Henry si tot sunt infometatata, tot sunt in cautare, tot in miscare – nu ma pot abtine sa nu ma misc. Allendy va fi norocos sa scape de durerea reala pe care i-o provoc. Intelepciunea lui l-a salvat de o femeie pe care nu o cunostate – femeia cu impulsuri distructive bruste – cu izbucniri bruste. El cunoaste partea mea frumoasa, nu pe cea periculoasa. Numai Henry simte monstrul, pentru ca este si el posedat. Si eu voi lasa lumii o cicatrice“
Acestea fiind scrise, am sa privesc in noapte si am sa chinui si eu pe cineva cu acest tag, iar pentru asta voi apela, ca de fiecare data la ritualul deja tipic in astfel de situatii. Zeul alegerilor aleatorii a vorbit! Tag-ul va trebui sa se regaseasca in monoloagele lui Dragos, in lumea lui Gramos, in insulele de lumina ale Cristiei, intr-un colt din haosul amintirilor si undeva pe langa soseaua de ganduri a Juliei.
7 comentarii 
Comentati insemnarea 
Un playlist continand cele mai triste piese compuse vreodata. Un playlist care transcende timpul si spatiul si care ignora limitarile si prejudecatile de tot felul: gen, curent, nisa, notorietate. Pur si simplu muzica trista...
Intr-adevar, pare cu multa vreme in urma. Iar citatul ales se potriveste ca o manusa: tie. mie, ideii de…
Ma regasesc al naibii de mult in pasajul: “Ma grabesc, voi provoca suferinta, nimeni nu ma poate inlantui, sunt o forta, si toata ziua sunt impinsa, impinsa. Acopar pagini intregi cu febra mea, cu aceasta supra-abundenta de extaz, si nu e de ajuns.”
Cat despre faptul ca nu-ti comentez pe blog zilele astea, ei bine, ai oricum cete de admiratoare care s-o faca. Te citesc pentru pura placere literara a amanuntelor, ca-n rest, am lucruri mai bune de facut decat sa ma pierd prin amintiri brodate cu cenusa. Spor la vandut iluzii, oricui mai are inocenta criminala de-a le cumpara. Si-n alta ordine de idei, I’ve had enough as well.
Rudy – RASFATTTTTTT cu tagurile trimise???? Mi s-a zbarlit neuronasu’ de chin, m-au trecut ape, mari, oceane sa le raspund…inca sunt in recuperare dupa ultimul tag trimis de tine si TU, TU esti cel care te plangi ca ai avut de transcris un fragment atat de sugestiv?????
Sa ai autocontrol e greu dar nu imposibil.Sa ai ratiune e ceva fundemental in calitatea de om.Sa ai autocontrol si ratiune e o combinatie ideala prin care iti poti face un bine atat tie cat si celor di jur.
Imi place numele de “botez” pe care mi l-ai dat. Nu e tocmai cel real, dar e ciudat – multe persoane gresesc si-mi spun iulia in loc de… eh, stii tu :)
Ne-ai oferit aici un pasaj intr-adevar reusit. Iar sfarsitul este memorabil; ti se fixeaza pur si simplu pe retina sufletului… ca o cicatrice.
am vazut tag-ul tau de ceva zile dar ma aflu intr-o lipsa totala de timp.. si mai am si dilema.. cum sa iti raspund.. pentru ca eu atunci cand am facut blogul ala am zis ca nu am sa pun niciodata tag-uri sau altceva decat amintiri si ganduri..
sa ne auzim numai de bine! :)
Salutare…nu o sa comentez nika…doar vreau sa stiu dak sunteti in masura sa-mi rapsundeti la o intrebare…ce ar pputea sa semnifice “111″…acest numar…dak stie cineva astept un rapsuns pe mail…va multumesc anticipat…
E o privire total subiectiva si partiala asupra unei lumi feminine…O privire “dinafara”, fara a se intelege “mecanismele” lucrurilor…Dar, la urma-urmei, nu e decat o carte!