Iluzii si prima zapada

Am resimtit-o ca pe o palma a sortii… Ca si cum, prin ea, destinul simtea nevoia sa-mi arate ca doza de indulgenta alocata in cateva zile de dolce far niente se epuizase si ca trebuia sa-mi asum, din nou, traseul predefinit de liniile pe care, candva, mi le crestase adanc in palme. Oricum, seara aia, in care eram incapabil sa gasesc vreo justitificare plauzibila pentru a nu iesi din casa,...

Dupa-amiezile Silviei

Primul lucru care m-a intrigat atunci cand am pasit in mansarda ei, in miezul unei zile toride de vara, a fost lumina difuza ce dadea impresia ca se prelinge din luminatorul situat exact deasupra patului si aerul de inceput de secol XX pe care-l degaja incaperea in sine. Ca si cum, usa camerei era agatata de un soi de vortex temporal prin care, pur si simplu s-a intamplat sa trec. In dimineata...

Zambetul Laurei

Atunci, in acel 3 mai oarecare, fie ca as fi vrut sau fie ca nu, sansele sa o sesizez erau minore. Si, implicit, n-am observat-o din prima. Bine, gandindu-ma acum, era si destul de greu pentru ca ca e genul ala de om care se adapteaza implicit oricarei variatii de lumini si umbre, incat ajungi sa-l percepi involuntar ca pe o parte integranta din peisaj. Ce mai incoace si-ncolo, mi-a luat destul...

Taceri permeabile

Nu stiu cum altii sunt capabili sa poata spune ceva in momente de genul astora. Si nu ma refer la ceva, in sensul de ceva inteligent, ci la ceva, in sensul de orice. Chiar nu stiu. Eu unul am simtit ca pur si simplu buzele mele devenisera brusc incapabile sa picure macat un strop de Graal salvator, care sa sparga cumva, oricum numai sa sparga, linistea dintre noi. Acel “in aprilie plecam la...