Umbre si maree…

Exista un moment la marginea noptii cand barbatul, tocit si neras, ca o corabie cu catargele frante, renunta brusc la a mai fi un amant dezlantuit, pentru a deveni, cu ea cuibarita la pieptul lui, un sfant protector. Ca si cum tristetea ei ar surprinde in instantanee de lumina, obscuritatea trecutului sau. O priveste si-si aduce aminte de prima senzatie pe care femeia asta, altfel, i-a creat-o....

Iluzie de soare…

Atunci aveam sa-mi dau finalmente seama ca e greu, daca nu imposibil, sa tii pasul cu timpul. Exact cand ma asteptam mai putin, l-am simtit intervenind brutal si direct printre sarutarile noastre rarefiate, printre zecile de mangaieri umede, lasand – cel putin in mine – un sentiment ciudat si aproape stupid de teama, similara probabil cu aia pe care o incearca un hot de magnolii...

Cioburi de martie

Cred ca fac parte din categoria barbatilor care, din cand in cand, iubesc cioburile. Simplu si neconditionat.  Ca si cum iubirea asta de cioburi, rarefiata si recurenta, ar fi definita de cine stie ce axioma cu aplicabilitate implicita. Da. Cateodata simt ca le iubesc. Cioburi de tot felul: de argila, de sticla, de idei, de vise, de timp, de orice. Si tot atunci imi si asum iubirea asta relativ...