Tristete nocturna
- Sunday, July 1, 2007, 23:59
- Ecouri proscrise
- 1,371 vizualizari
- 22 comentarii
Ma gandesc la tine… si ma intriga…
Ma gandesc la tine si aproape ca ma chinuie senzatia de familiar ce-mi inunda fiecare celula prin cuvintele pe care, cateodata, mi le lasi in dimineata. Zambesc subtil, poate chiar aproape malitios la gandul ca poate nici macar n-ai habar de faptul ca ai reusit sa-mi decojesti, poate prea repede, multe dintre miile de temeri si ezitari de prin colturile obscure ale gandurilor mele, acumulate constient intr-o viata tributara unei decadente de conjunctura…
Continuu sa ma gandesc la tine si nu inteleg cum ai reusit sa cartografiezi pana si cele mai ascunse colturi ale sufletului meu, marcand cu o mana, poate mult prea sigura fiecare dintre punctele sensibile ale zidului – aparent inexpugnabil – care-mi inconjoara fortareata de cioburi si tacere… Sa fii oare Tu? Zambesc din nou. La naiba, cred ca am inceput sa-mi cumpar propriile iluzii, inducandu-mi in sinapse nevoia de a destrama ideea de cvasi-utopie asociata cu Ea si de a o substitui prin tine. Si daca totusi…
Nu stiu, ma macina incertitudinile astea, mai ales acum, in noapte… cand stau si privesc aiurea dansul nehotarat al umbrelor lasate pe perete de zecile de lumanari aprinse prin camera. As vrea sa gasesc ceva ce ar putea sa ma faca sa ma detasez de fiecare traire si de semi-abandonul asta cognitiv ce pare sa imi inunde fiecare celula, dar nu reusesc. Pana si amaratul ala de fluture de noapte imi ignora cu desavarsire fereastra deschisa.
Culmea, acum ca ma gandesc la el, aproape ca ma simt inchis intr-o crisalida pe care doar cuvintele tale, buzele tale…. ar putea-o sparge. Eh, sau doar, din nou, delirio improviso… Evident… ma intreb daca la ora asta… visezi undeva sub aripa unei zeite balcanice a somnului linistit. Eu unul simt ca mai am de cochetat cu Morfeu pentru o vreme si, mai mult ca sigur, preconizez si o serie de negocieri dificile.
La naiba femeie… ma rascolesti…
:) timp de citire 1:17 minute… acum sa imi mai pun un picut de cafea, ca prea ma iau gandurile pe dinainte si imi mai trebuie inca o ora, sau chiar mai multe, pentru a-mi reveni din visarea in care m-am autoindus si care se prevede a fi si productiva. ceea ce e bine, fapt pentru care iti multumesc.
Doar o parere asa, oarecum subiectiva : de unde sa stie bietul fluture ca fereastra e deschisa ? Doar e fluture de noapte, nu vede prea bine…Iar cu crisalidele…e complicat…cred ca se sparg mai ales din interior…Eu, cel putin, asa am auzit !
A, era sa uit! De ce oare textul are iar “tristete”in titlu?Pare mai curand “meditatie”, ceea ce, zic eu, e un progres!
In acelasi stil cu textul tau: link aici
Ma bucur ca ai gasit o alta “Ea”; nu stiu daca e cea pe care o cauti pentru totdeauna, dar e bine sa stii ca poate a sosit momentul pentru implinirea ta…
coincidenta, si mie mi-a fost greu sa adorm azi-noapte, bantuita de ganduri si batai de inima….am prins si eu un fluture si, spre deosebire de datile in care fugeam speriata de aceste creaturi (oferindu-le intreaga libertate in propriul meu spatiu nepatat de alte atingeri de aripi), acum l-am privit detashata cu o curiozitate caracteristica…eu nu fumez, asa ca mi-am stins pasiunea in inspiratia oferita de atractia acelui fluture orb si am scris..am scris multe pagini albe…nu am vrut sa il prind intre palme, pentru ca mi-a fost teama de el…nu stiu de ce. mi-a fost teama de atractia pe care a avut-o atunci cand a zburat catre mine…am asteptat insa sa gaseasca el calea…si a gasit-o…
Rudy :) Sa inteleg ca ai gasit-o? Ai gasit raspunsul cautarilor tale? :) Pot sa fiu fericita pentru tine, si implicit si pentru mine, fiindca asta inseamna ca e posibil ceea ce astept si caut si eu de atata timp?
As vrea sa o fi gasit pe EA cea pe care o visezi. Ma bucur pentru geana de speranta pe care o ai !
Hmmm acel fluture nu ti-a ignorat fereasra deschisa ca doar se afla in casa ta.Fiecare vede situatia din unghiul sau.Tu vrei sa iasa dar el a intrat deja.
Fiecare are sistemul sau de valori.Chiar si un biet fluture gandeste altfel.
Dar ca simbioza sa existe ar fii frumos ca fiecare sa isi lase gandurile,obsesiile deoparte si sa dea ce are mai bun si mai frumos.
@Cristina – visarea si tristetea au si valente pozitive cred… nu neaparat maladivo -depresive. Daca stau bine sa ma gandesc, pentru mine e un soi de a fi, in conditiile in care nu stiu un altul… Nu stiu de ce dar simt asta..
@… pentru ca in momentul de inconstienta in care am scris textul asta imi simteam inima inundata de tristete iar sufletul mai ciobit ca niciodata…
@nami – chiar daca nu as gasi-O niciodata, voi trai cu speranta asta. Chiar daca voi muri fara a fi apucat sa o tin in brate, tot voi zambi, atunci la final – de voi avea timp. Numai si faptul ca stiu ca undeva exista imi da puterea sa lupt cu toate morile de vant ale Universului
Rebeca – as vrea sa spun ceva, orice, dar nu stiu ce as mai putea spune… Doar ca ma simt legat prin setea de zbor de fluturii care ne inunda noptile…
P.S. touche’ la faza cu fumatul – sincer sa fiu nu-mi dau seama daca in cazul meu e dependenta sau refugiu cognitiv…
@Cristia – poti intelege ca am incetat sa-mi induc in ganduri ideea ca e o utopie… Sa stii Cristia, ca mai devreme sau mai tarziu vei da sens cautarilor tale, odihnindu-ti gandurile in bratele carora apartii… Numai ca nu trebuie sa iesi in lume sa cauti…. trebuie sa iesi in lume sa gasesti…
@sam – ma bucur ca am reusit sa sparg o crisalida de prejudecati si tristete… cel putin in noaptea aia… acum ramane de vazut daca si destinul e de acord cu decizia mea… sau daca astrele, influenta selenara, feromonii etc :-)))))) imi sustin – sau… hahaha, conspira la transformarea visului meu… in certitudine…
@corina – poate corina… dar nu iubesc o femeie pentru ca, o iubesc fara nici un fel de ratiune… chiar nu stiu un alt fel de a iubi… si asta inseamna ca o iubesc cu gandurile, obsesiile, defectele si trairile ei…
Nu exista retusuri in iubire corina, doar dragoste pur si simplu… Cum nu exista nici “tu” si nici “eu” care sunt strivite sub pasii, cateodata nehotarati ai ideii de “noi”….
Sunt de acord ca fiecare trebuie acceptat din start asa cum e si sa ii se acorde libertatea de exprimare,gandire, actiune.
Te rascoleste o femeie? Vorbele ei? Sau te rascoleste dorinta de a fi rascolit,acea nebuna dorinta de a te scutura de ce ai acceptat prea multa vreme in jurul tau.?Ai gasit un parfum nou? O icoana de mult visata si de mult scoasa din mintea ta ? Iti este cumva teama ca iti poate deveni total inaccesibila?Sti,sfaturile sunt facute pentru a nu fi urmate,asa ca e preferabil sa o uiti,sa o consideri doar o adiere si atat.Garantez,ca vei fi cu mult mai fericit.
hmm, “sfatul” Lianei e un sfat dat in cazul in care vrei sa continui o viata de “nomad” prin paturi si matasuri scumpe…poate ca asta vrei, si atunci are dreptate….nu vei descoperi niciodata ce inseamna iubirea care merge dincolo de barierele de baza si ce iti poate oferi…sau poate ca ai si uitat-o..gandeste-te ca si ea este ca si tine poate, ii este teama si te asteapta…in fine, e vorba de ce iti doresti cu adevarat tu…nu Liana
Sfaturi dam si primim cu toti.Dar fiecare dintre noi are propria ratiune,propriile imbolduri si stie mai bine ce vrea si cum vrea sa isi traiasca viata.
toti suntem fluturi de noapte.. pentru altii.. inchisi in crisalide, primiti sau nu in jurul luminii, alungati sau..
.. sau suntem cei care alunga!
am simtit zbaterea fluturilor cu aripi umede, vii si inebuniti sa arda in flacara. am incercat sa-i indepartez, i-am dat noptii.
m-au urat.. dar sunt vii.
la naiba, barbate…esti bun!
cam multe neologisme, stil usor pretentios, dar treaba asta: “La naiba, cred ca am inceput sa-mi cumpar propriile iluzii, inducandu-mi in sinapse nevoia de a destrama ideea de cvasi-utopie asociata cu Ea si de a o substitui prin tine.” mi se pare geniala! bine ca simti nevoia de a destrama rationalul…stii ce mi se pare mie trist?! – constientizezi destramarea.
…asa se intampla: ceea ce oamenii numesc iubire este, de fapt, o iluzie. intr-o zi cineva iti atrage atentia mai mult decat ceilalti…cu o privire sau cu un zambet, clipa din care incepi sa proiectezi in el propriile dorinte. asta e tot: din nevoia de a iubi nasti obiectul iubirii pe care il hranesti cu iluzii si il cresti cu oglindiri! sigur…are si obiectul propria contributie…treptat se poate substitui idealului…dar asta nu mai e iubire: e respect, e atasament…e obisnuinta…iubirea are nevoie de magie…de supranatural…de sefeuri…adica de ceva ce nu exista in realitate, ci in utopie.