Tristete echidistanta
Nu pot scrie nimic. Privesc foaia goala si imi simt gandurile spulberate in scame si cioburi. Traiesc din nou acelasi echinoctiu al sufletului si simt in mine, din nou, doze egale de fericire si tristete, de iluzii si certitudini. Ma inunda jumatati de ganduri, jumatati de vise, pe care le inteleg doar pe jumatate. Ma simt rascolit de intuneric si lumina in egala masura si imi asigur, la bursa trairilor, cote egale de zambete si lacrimi.
Azi port sceptrul invingatorului si sabia franta a invinsului. Cad si ma ridic deopotriva, iubesc si urasc echidistant tot ceea ce ma inconjoara, vand lumea si o cumpar inapoi, in numele echilibrului.
Azi zbor catre cer, doar pentru a cadea inapoi ca un inger damnat. Refuz si accept in egala masura cuvintele si tacerea. Azi renasc si ma intorc in cenusa, ca o pasare phoenix uimita de iminenta-i reinviere.Azi sufletul meu este la echinoctiu. Ca un bun impartit intre doua factiuni adverse ale aceluiasi eu.
6 comentarii 
Comentati insemnarea 
Un playlist continand cele mai triste piese compuse vreodata. Un playlist care transcende timpul si spatiul si care ignora limitarile si prejudecatile de tot felul: gen, curent, nisa, notorietate. Pur si simplu muzica trista...
oricare dintre noi am avut aceeasi senzatie trecand de la starea de beatitudine unde zborul era ceva firesc la aterizarea fortata pe caldaramul strazii pe care mizeria cotidiana sta nestanjenita. Totu-i firesc altfel nu am avea motive pentru a privi mai atent si profund la cei din jur si totodata si la noi.
Daca nu ar fi nu s-ar povesti iar umanitatea poate ar pieri.
trebuie sa recunosc ca ma alunga de aici prezenta unei alte marii!
dar, revenind la ceea ce ai scris, ai obsesia echilibrului, am vazut asta si in alte texte. eu prefer dezechilibrul, jocul dominatiei. sau, poate, tu te ascunzi astfel.
mi-ar placea sa gasesc pe blogul meu un comentariu sensibil de la tine!!!!
e normal ca totul sa fie pe jumatate, altfel nu am mai simti nevoia de a ne afla cealalta jumatate, cea care formeaza totul (intregul). mai imi este clar ca orice traim si ni se intampla nu este numai rau sau numai bine, ci, ca undeva pe parcurs sau chiar in contrapondere, exista un echilibru. de fapt, este legea firii, careia ne supunem cu totii, constient sau nu.
Rudy, dragul meu, nu este o critica, e o analiza a tipului tau de sensibilitate artistica si chiar umana.
Tu cauti jumatatea, este forma ta de implinire a idealului, a absolutului, este frumos si captivant acest efort perpetuu de implinire a unitatiii primordiale.
Imi esti prea drag ca sa te ranesc, si esti din aceeasi specie poetica!
@theea: spunea odata cineva… “fiecare pasare pe limba ei piere” …. – mmm, ciudat, cand scriu astea imi aduc aminte de o alta sintagma “les oiseaux se cachent pour mourir”, mda inchid paranteza – in fine. cam asta e si cu umanitatea
@ Maria – am trecut prin jocul dominatiei si, dupa ce am alunecat printre diferite ipostaze ale hegemoniei cognitive, am inceput sa caut acest echilibru. Stiu ca nu e o critica:-) E o stare de fapt. La urma urmei, fiecare dintre noi are propriul sau stil de a zbura. E important ca o facem, altii au uitat deja..asta…
@ per – n-as putea spune decat ca ai dreptate… dar asta o stiai deja.
stii care e culmea? ca nu stiam ce am spus, doar simteam fara a putea sa descriu prin cuvinte. Si si acum simt ca nu s-a pus decat titlul.