Chiar nu stiam cum sa reactionez. Normal ar fi fost sa ma imbrac si sa dispar, dar bratele incolacite in jurul meu imi taiau parca orice urma de curaj. N-am sa fiu ipocrit si sa-mi justific teama prin neasteptata dovada de tandrete post-coitala pe care inconstient, mi-o oferea… la urma urmei nu era nici prima si nu avea sa fie nici ultima din viata mea; singurul lucru care-mi imobiliza corpul era frumusetea ei. Asa ca tot ce puteam face era sa stau colo, rezemat de marginea patului, sa fumez tigara dupa tigara si sa o privesc cum doarme.

Cam tot ce stiam eu despre one-night stand-uri se epuizase in momentul in care ajunsesem amandoi in camera ei. Pana atunci, cliseul fusese respectat in totalitate: un club, mai multe cocktail-uri exotice, exuberanta unor atingeri de vacanta si mangaieri intr-un taxi care ne-a dus catre hotel. Culmea e ca toate cartile si articolele din reviste pe care le citisem, mitizau mai degraba efervescenta relatiilor de o noapte si fie nu mentionau, fie tratau absolut superficial momentul de final. Bine, oricum ar fi fost irelevant, e clar ca nu exista clipe repetabile, dar in momentul ala m-as fi agatat de orice ar fi putut deveni un sistem de referinta. Macar pana ajungeam in liftul hotelului.

Neras si uzat de noapte si orgoliu, ma uitam la femeia asta goala, secatuita de alcool si sex, care ma inlantuise instinctiv, ca si cum ar fi perceput intentia mea de a disparea in noapte. Cert e ca in astfel de momente iti vin in minte cele mai anoste ganduri. De la „Oare ea de ce a facut-o?” pana la „La urma urmei e doar o curva, care si-a tras-o cu tine si care maine noapte si-o va trage cu altul”. Chiar nu stii ce sa crezi, stai si inventezi delicte si afinitati si te hranesti cu propriile tale iluzii. Astepti un semn al destinului. Orice.

Se aud pasi pe hol si o voce feminina care puncteaza suficient de tare: „Ne vedem la 7 la micul dejun”, dupa care sunetul unei chei intr-o usa. Privesc la ceas si e in jur de 6:40. Daca o functiona bine. La naiba, incerc sa-mi aduc aminte cum o cheama. Da. Dana sau Daniela. De fapt s-a prezentat „Dany”, dar mai mult ca sigur e un diminutiv de la unul din cele doua nume. In zilele noastre toata lumea isi americanizeza numele. Usa de pe hol se inchide si din nou linistea aia apasatoare in care ii aud respiratia sacadata. Mai am doua tigari. Am sa-i zic Dana.

Sutienul ei beige zace pe un colt al patului. Ciudat. Eu unul, asociez lenjeria culoarea-pielii cu rafinamentul. „De ce dracu o fi vrut o aventura? Sau poate vrea mai mult?”… aceeasi suita de ganduri antagonice. Ma desprind din bratele ei si ma asez pe marginea patului, in timp ce tigara arde singura in scrumiera. Mai trag un fum si o sting. Ma ridic, imi trag jeansii si tricoul pe mine si ma asez din nou pe coltul patului. Parca nu as pleca. La naiba, mai am o tigara. Una singura. Daca o aprind va trebui sa ies si sa-mi cumpar alt pachet. Sa-i las numarul meu de telefon? Mai bine, nu.

Ma uit din nou la ceas, e aproape 7. Ma ridic, deschid usa si ies. Aud click-ul automat care o inchide in spatele meu si ma indrept catre lift. Apas butonul sa-l chem si instantaneu tresar cand aud o usa deschizandu-se. Ajunge si liftul si deschid usa. Aproape ca n-am curaj sa ma intorc, dar aud aceeasi voce de dimineata care puncteaza, din nou destul de tare. „O secunda va rog, cobor si eu la restaurant”. „Sigur, buna dimineata”. „Buna dimineata, la mezanin?”. „Nu, la parter, ma duc sa-mi iau tigari”. „Ah, ok„. Liftul se opreste la mezanin si o tipa – din spate cred ca era intre doua varste, n-am avut curaj sa o privesc – coboara, astept usile sa se inchida, inca un etaj. Cativa pasi rapizi prin holul hotelului si ajung afara.

E deja lumina. Si zgomot. Imi aprind ultima tigara si simt brusc nevoia de a bea o cafea. Ma uit la ceas si imi arata 7:04. Daca o functiona bine…

%d blogeri au apreciat: