Primavara asta a inchegat in cioburi inutile cenusa tacerilor timpului… In numele unui destin oarecare… Ca o reactie normala de exorcizare a viselor in timpul unei prohibitii la zambet si in virtutea nevoii de seceris prematur menit sa subtieze puzderia de trairi si himere ascunse prin cine stie ce cotloane al sufletului.

Azi, imi arog dreptul de a ma surghiuni in lumi imateriale – un soi de fetis aplicabil oricarui inger sau oricarui demon, aparut conjunctural printre himere… Simt ca a venit vremea sa ma intorc in mainile timpului, simt ca a venit timpul sa ma pierd in leaganul meu de mari orfane. Simt ca trebuie sa zgarii gandurile cu personalitate, ce-mi macina tampla si cred ca e momentul sa presar o pulbere rosietica a uitarii peste aripile frante ale unui zbor, aproape imaginar.

Azi, imi arog dreptul de a nu participa la propria-mi judecata. Stiu ca trebuie sa imi asum penitenta propriului abandon. N-am de gand sa ma las haituit de cainii paradisului. Si nici de flash-back-uri in alb-negru sau voci din trecut ce-mi bandajeaza ranile cu himere nascute prin turnuri de fildes inutile…

Aproape ca a trecut si ploaia…

%d blogeri au apreciat: