Deocamdată
Deocamdată, îți trăiesc absența
Ca pe o stare de argilă
În care inexistența lui noi
Îmi apasă eul
Cu toată greutatea neființei.
De asta, atâta timp cât visele tale
O să-mi urle prin sânge
Nu-mi rămâne decât consolarea că poate
Vremea amintirilor noastre
A fost mai mult decât o antimetaforă a iubirii
În care eu ți-am trăit prezența
Fără ca tu să fi fost, într-adevăr,
Cu mine.
Palma de Mallorca, 15 octombrie 2017
(publicată în Tribuna, nr.366, 1-15 decembrie 2017, p.33)