Dialog cu Dumnezeu și Lucifer este un mic exercițiu de imaginație pornit de la o provocare ce circula pe blogurile patriei în anul de grație 2007. Ideea era să dai curs creativității personale și să descrii cele două interacțiuni. În cazul meu provocarea a venit de la Dragoș. Cum era acea vreme în care mă apucasem să scriu poeme, am ales să răspund în versuri…
Dialog cu Dumnezeu și Lucifer
“Și iată-mă ajuns, iar lângă tine Doamne,
Cu aripile frânte în scrum de umeri goi
Tu cel ce din argilă, m-ai transformat în carne
De ce mă lași să cred, c-o voi găsi prin ploi?“
“Nu plânge în Eden, tu fiul meu de lut,
Căci ea te-așteaptă-acolo, în lume ta de doi,
Deschide dară ochii și uită de trecut,
Căci în a sorții hartă, vă văd pe amândoi“
Plecat-am șovăielnic din lumea de lumină,
Cu dorul apăsându-mi și pasul, și tăcerea,
Și-am traversat iar Styxul și-a umbrelor grădină
Sperând că voi afla cum să-mi alin durerea…
Zâmbi malițios, din colțu-i cam obscur
Frumosul Lucifer, cu chipul său de var,
“Te văd pe tine umbră c-ai sufletul cam dur
Dar dragostea ce-o vrei, o cauți în zadar…“
“Mai bine uit-o, umbră… și uită și de dor,
Și vino-aici la mine, în lumea mea de vis,
Și vei avea femei, și vin, și bani, ș-amor,
În schimbul unui suflet, aproape compromis…”
Dar am lăsat în urmă Infernul decandent,
Și am plecat în lume, visând la alte ploi,
Te caut iar iubito, stupid și imprudent,
Și nu renunț la tine, și nu renunț la noi…
Pentru conformitate trebuie spus că întrebările inițiale ale provocării sunau așa:
1. Ce I-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni ?
2. Ce ți-ar spune El ?
3. Ce I-ai spune lui Lucifer dacă L-ai întâlni ?
4. Ce ți-ar spune el ?
P.S. Întotdeauna am crezut că aceste strofe ar putea fi incluse într-un poem mai larg, mai serios… Rămâne de văzut.
frumos spus insa…
Plecat-am sovaielnic din lumea de lumina
Cu dorul apasandu-mi si pasul si tacerea
Si-am traversat iar Styxul si-a umbrelor gradina
Sperand ca voi afla cum sa-mi ?????durerea.
lipseste un cuvant ..sa fie alin?…
PS: nu renunta never..
L-as intrba de este atita durere, suferinta…. cum as putea sa ajut un om sa treaca dinco cu demnitate……. sa poata indura suferinta….cum as putea sa fiu un om mai bun. As vrea sa-i ajut pe cei de linga mine fara a ma gindi nici un minut la mine nici la durerea mea. L-as ruga sa ma ajute!
pe lucifer l-as intreba dca primeste sufletul meu si sa usureze suferinta unui om ?
Ma-ntreb de lumea poate sti
Raspunsul unei simple intrebari
Care ma doare cateodata,
Cand ma-nserez si nu ma misc,
Lasandu-mi noaptea sa coboare.
Si-n intuneric il zaresc,
Fara sa-l vad, doar il ghicesc.
Negru pe negru imi apare
Si imi raspunde
stii tu oare,
ca nimeni nu te are,
ca esti a ta si poti decide
ca poti sa fii iubita?
Deci, sa-nteleg ca daca vreau,
Pot sa m-aplec asupra vietii
Si sa ma port spre alte zari?
Stiind ca voi rani, ca voi ucide
Un om ce altadata am iubit?
Hmm, ce ciudat, am atipit
Si pata alba s-a deschis
Cu-nfiorare.
Si asa de alba cum era
Lumina mi-a soptit
Din nou, raspunsul intrebarii mele.
Copila, fericire-aduci doar cand esti fericita.
Chiar de ranesti acum,
Ucizi prin prin non simtire.
Iubire da, exista,
Si caut-o, o vei gasi!
Exista timp si spatiu Doamne?
Si care-i poarta catre tine?
Exista infinit copila,
Iar calea-i rugaciunea si poarta e credinta,
Tu inger damnat ai vrea sa te intorci de unde ai plecat?
De m-as intoarce oare ce lume va ramane aici printre popoare?
suna foarte bine…si e oarecum povestea unui suflet neprihanit uitat undeva intr-o lume plina de ipocrizie si egoism…un suflet pur care cauta o lumina sa il calauzeasca pasii spre rai…a refuzat oferta tentanta a lui Lucifer caci dorea ceva adevarat…cauta sentimente reale si intense ca rasaritul soarelui vazut in semiobscuritatea unei lumi cazute in pacat…:)
@astaroth – lumea lui s-a definit exclusiv pe coordonatele Ei. Probabil ca acolo, undeva sub streasina viselor ei – isi gaseste, invariabil, linistea.
Cred ca majoritatea oamenilor ar raspunde (Lui Dumnezeu, desigur,pentru ca nimeni nu ar trebui sa aiba imprudenta de a initia o convorbire cu Celalalt), prin cuvintele neuitatului Gheorghe Dinica, din romanta ”Sunt vagabondul vietii mele”:
”Sunt vagabontul vietii mele
Ca intr-un film cu Raj Kapur
Maturator de praf de stele
Si cusurgiu fara cusur…
Iar cand adorm spre dimineata
Imi reprosez de la inceput
Ca n-am luat totul de viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut…”
Dar si acest raspuns ar fi tot copilaresc, din pacate. Intrucat, pana la urma, ceea ce primim de la viata este mult mai bun si mai intelept decat ceea ce am dori noi-insine. Si mai ales, nu face rau celorlalti.