Dintodeauna, am avut senzația
Că singurul merit
Al tăcerii dintre noi
E că ne dă timp
Să ne împăturim emoțiile muribunde
În simetria nedeslușită
A uitării.
Așa că astăzi,
Când tu ai pierdut noțiunea lui noi,
Iar eu am ajuns extrem de fluent
În tăceri neîmpărtășite
Nu am nici cea mai vagă idee,
De ce mă doare
Fiecare secundă de liniște
Sau de ce timpul,
Îmi mai mușcă
Din carnea amintirilor cu tine.
Porto Cristo, Spania – 13 ianuarie 2014
Publicată în Caiete Silvane, ediția – online, octombrie 2018