One-night stand (Dell’amore)

[et_pb_section fb_built=”1″ _builder_version=”3.22″][et_pb_row _builder_version=”3.25″ background_size=”initial” background_position=”top_left” background_repeat=”repeat”][et_pb_column type=”4_4″ _builder_version=”3.25″ custom_padding=”|||” custom_padding__hover=”|||”][et_pb_text _builder_version=”3.27.4″ background_size=”initial” background_position=”top_left” background_repeat=”repeat”]

Eram pur și simplu bulversat. Dinamica ecuației unui one-night stand este, în general, extrem de simplă. Fără multe necunoscute. Te rezumi la a zâmbi, a simți și, ulterior la a-ți lua hainele și a pleca acasă. Fără a ceda tentației de vrea să obții datele de contact ale celuilalt. Cu alte cuvinte, fără implicații sau balast emoțional. Doar pasiune pură, și atât.

Și totuși, eu eram încă acolo. Percepându-i respirația pe propria-mi piele, ca un soi de briză sacadată… Acolo, încolăcit de brațele și coapselei ei. Incapabil de a mă ridica și de a dispărea din peisaj. Și, în plus, fără măcar să știu care era motivul real al ezitărilor mele. Faptul că era una dintre cele mai frumoase femei pe care le întâlnisem vreodată sau faptul că mă învălise cu o tandrețe post-coitală de logodnică îndrăgostită. La un moment dat, m-am ridicat, am deschis fereastra și mi-am aprins o țigară… Din când în când, întorceam capul către ea. Era tot acolo, dormind…

Ce-i drept, înainte să ajungem în acest punct, toată istoria se derulase conform liniarității carnale a oricărui one-night stand. O întâlnire întâmplătoare într-un bar de pe faleză, multe cocktail-uri, glume deplasate, mers pe plajă, un taxi care părea scos din cimitirul de mașini, sărutări și mângâieri în liftul hotelului. Apoi sex nebun, sălbatic. Dureros de sălbatic. Ca la carte… Și, într-un final, momentul de după. Un moment neluat în seamă de nicio sursă care mitizează efervescența relațiilor de tip one-night stand. Un moment în care trebuie să nu-ți lași creierul îmbibat în indecizii… Ci doar să urmezi acel scenariu prestabilit, unanim acceptat de toți cei care aleg să trăiască astfel de povești.

Cu toate astea, eu rămăsesem acolo. Chiar și după acea primă țigară. În loc să plec, m-am întors să stau lângă ea. Neras, stors de energie, învelit cumva în propriul meu orgoliu și-n atingerile ei semi-conștiente. Pentru că, atunci când m-a simțit, s-a cuibărit din nou lângă mine. Ca și cum, instinctual, voia să mă țină acolo… în acea cameră de hotel. Care, dintr-o dată, avea aerul unui dormitor matrimonial.

Evident, în acele momente, m-au inundat tot soiul de întrebări. Urmate de tot soiul de nerăspunsuri…”Oare de ce a făcut-o?”. Sau, “De ce eu?”. Ori, “O avea pe cineva?”… “Ea poate avea orice bărbat din universul cunoscut. Poate și dincolo de el”… Mai apoi, am încercat să-mi suprim tentația de a rămâne, încercând să mă auto-conving de faptul că, pentru ea, nu contam. “La urma urmei, azi putea fi oricine altcineva”, “Faptul că eu sunt aici se datorează unei întâmplări. Putea fi oricare altul… Un one-night stand este mai degrabă o chestiune de oportunitate, nu de selectivitate excesivă…”

La un moment dat, s-au auzit pași pe hol și o voce feminină care a punctat, destul de vehement: “Ne vedem la 7:00, la mic dejun. Dacă ajungi primul, comandă-mi o omletă cu roșii și șuncă”. Apoi sunetul unei uși metalice care se deschide. Mi-am privit ceasul și arăta 6:40. Apoi, m-am uitat din nou la ea. Nici măcar nu știam cum o cheamă. Se prezentase Dany, dar cu siguranță o chema Dana sau Daniela… Sunetul ușii de pe hol care s-a închis, a prefațat alte clipe de liniște, în care îi ascultam respirația sacadată. M-am uitat în pachetul de țigări de pe noptieră. Mai era una singură. Atunci am decis că să-i spun Dana…

Sutienul beige al Danei, era pe comoda televizorului, care – ca în orice cameră de hotel – este poziționată în fața patului. Întotdeauna mi-a plăcut lenjeria beige sau culoarea pielii, la o femeie. Sugerează un anumit rafinament. Pe măsură ce încercam să o descopăr, îmi dădeam seama că nu știu nimic. Nici câți ani avea, nici de ce se afla atunci în Constanța. Nici de ce a vrut să aibă o aventură cu un necunoscut… Aș fi putut băga mâna în foc că Dana ar fi putut fi, pentru orice bărbat, o soție perfectă…

La un moment dat, m-am ridicat din nou, mi-am tras jeanșii și tricoul pe mine și m-am așezat din nou pe colțul patului. Am scos și ultima țigară din pachet, fără însă să o aprind. M-am gândit să-i scriu pe pachet, numărul meu de telefon. Și să i-l bag în geantă…

Ceasul arăta ora 6:59. În spatele meu am auzit click-ul automat al ușii de metal care s-a închis. M-am îndreptat spre lift. Chiar înainte să apăs butonul am auzit o ușă deschizându-se și, fără să știu de ce, am simțit un fior prin tot corpul. A venit în cele din urmă liftul. Am intrat și, în acel moment, din spatele meu s-a auzit o voce: “O secundă vă rog, cobor și eu”.

Fără să o privesc, am știut că era femeia cărei voce o auzisem și în urmă cu câteva minute. “Sigur, bună dimineața”, i-am răspuns, blocând ușa cu piciorul, pentru a-i oferi suficient timp să intre. “La mezanin?”, m-a întrebat eventual, când a văzut că mâna mea nu apasă niciun buton de pe panoului de comandă al ascensorului. “Ah, nu, la parter… “. Am apăsat cele două butoane și liftul s-a pus în mișcare. Din difuzoare se auzea o melodie cafe-concert destul de cunoscută… Apoi, oprirea de la mezanin, cea de la parter. Câțiva pași și m-am trezit afară…

Lumina era aproape orbitoare. Mi-am aprins ultima țigară și m-am uitat la ceas: 7:01. M-am dus apoi la cafeneaua de vis-à-vis, să-mi iau o cafea. Gândindu-mă că poate avea să vină și ea, dacă va vedea numărul de telefon scris pe pachetul de țigări…

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]