Blog

Evident ca aceasta interpretare – poate cea mai cunoscuta in spatiul muzical mioritic nu putea lipsi din lista celor mai triste melodii ale tuturor timpurilor, chiar daca interpretarea versurilor “tengo miedo tenerte y perderte otra vez” nu este poate la fel de lirica precum in versiunea Laurei Figy sau in cea a lui Andea Bocelli. Pe de alta parte, vocea Cesariei Evora nu are insa rival, facand sufletul sa vibreze inconstient cu fiecare nota.

Besame mucho, a aparut in spatiul muzical in anul 1940, cand compozitoarea mexicana Consuelo Velazquez a decis sa scrie aceasta piesa, cu putin inainte de a implini varsta de 60 de ani si, potrivit autoarei, cantecul a fost inspirat de o arie a unei opere de Enrique Granados. Primul om care avea sa interpreteze Besame Mucho a fost Emilio Tuero, dar de atunci si pana in prezent, multe nume mari ale scenei muzicale au inregistrat propriile versiuni ale canteculului – Elvis Presley sau Beatles au interpretat aceasta piesa de multe ori, de-a lungul unor cariere incununate de succes.

Am optat pentru varianta Laurei Figy (nascuta pe 27 August 1955 in Amsterdam), in detrimentul altor nume sonore ale muzicii internationale (in special Cesaria Evora a carei versiune n-am rezistat sa nu o atasez) pentru ca interpreta a ales sa accentueze mult mai mult decat alti cantareti, sentimentul de saudade asociat cu versurile piesei, in special in momentului de climax liric al melodiei, atunci cand versurile ajung la sectiunea “tengo miedo quererte y perderte despues”.

Pentru ca este o melodie cu un profund caracter emotional, Besame Mucho a aparut de multe ori pe coloana sonora a peliculelor cinematografice dintre care pot fi mentionate: Great Expectations, A toda máquina, Moon Over Parador, Arizona Dream, Moscow Does Not Believe In Tears, The Naked Gun: The Smell of Fear, In Good Company sau Mona Lisa Smile. Evident, succesul piesei Besame mucho a facut ca melodia sa aiba parte si de multe cover-uri in alte limbi decat spaniola, aparand pe piata cu nume precum “Kiss Me Much”, “Kiss Me a Lot”, “Kiss Me Again and Again”, “Embrasse-Moi”, “Stale Ma Bozkavaj” sau “Szeretlek en”. Versiunea lui Andrea Bocelli este in egala masura tandra, pasionala si dureroasa. O interpretare care nu lasa loc de nici un fel de alte interpretari

Prezenta tinerei Keri Noble este mai degraba o provocare pentru aceasta lista, in primul rand datorita faptului ca este o prezenta mai mult decat anonima pentru spatiul muzical romanesc. Fiica unui pastor peruan emigrat in SUA, Keri sustine ca a inceput sa compuna muzica pentru a compensa imposibilitatea de a se exprima in viata reala, date fiind rigorile impuse de tata in cadrul familiei sale.

Look At Me este o piesa sensibila, situata din punct de vedere melodic undeva la limita dintre melancolie si depresie, tristete si dezamagire profunda. Ramane sa o descoperiti singuri.

Cristian Castro – nascut pe 8 decembrie 1974 in Ciudad de Mexico este un interpret pop nominalizat deja la premiile Grammy si, aproape paradoxal, desi interpreteaza piese foarte triste, una dintre poreclele sale este “El Gallito Feliz” (micul cocos fericit). Piesa Si tu me amaras a aparut pe albumul Lo Mejor de Mi (1997) si beneficiaza de o linie melodica distincta.

In ciuda titlului care ar putea crea ideea unor reminiscente orientale aproape primitive, Tutulku este una dintre cele mai cunoscute balade ale cantaretei pop Sezen Aksu, un nume asociat pe plan mondial cu peste 40 de milioane de albume vandute. Piesa a aparut in anul 1997 pe albumul “Ad? Bende Sakl?” (Numele lui ascuns in mine) si in traducere libera inseamna “Arestat”. Tutuklu reuseste astfel sa transmita o tristete asociata cu limitele impuse si regretul reusind sa inunde auditoriul. Despre Sezen Aksu sau “Minik Serçe” (micuta randunica) ar mai fi de spus multe, dar poate ca cel mai important lucru este ca a reusit sa se impuna la nivel mondial si in calitate de compozitor/orchestrator – piesele lucrate de ea pentru Tarkan – Simarik si Sikidim sau cele lucrate impreuna cu Goran Bregovic, au facut-o cunoscuta publicului international.

Sibel Can a fost cunoscuta initial ca dansatoare – meserie pe care a inceput-o inca de la 14 ani, notorietatea ca intrepreta cunoscand-o mai tarziu. In prezent se numara printre cei mai cunoscuti cantareti ai Turciei si este foarte populara in tari precum Afghanistan, Iran, Siria, Liban sau Trinidad si Tobago. Piesa Kanasin a aparut pe albumul Bu Devirde, lansat de Sibel Can in anul 1997 si a reusit, in primul rand datorita interpretarii de exceptie, sa fie una dintre cele mai triste melodii aparute vreodata in limba turca.

Aparuta in anul 2001 pe albumul Karma al lui Tarkan – cel de-al cincilea proiect muzical al autorului, piesa “Verme” vorbeste despre tristete, pierdere si disperare. Iinca de la lansare, melodia a beneficiat de doua videoclipuri distincte, incercand sa evidentieze aceste sentimente prin prisma efectului razboaielor asupra copiilor. “Verme” vine sa contrazica toate prejudecatile care au planat asupra spatiului muzical din Turcia, apreciat exclusiv pentru valentele sale comerciale si pentru superficialitatea versurilor folosite concomitent cu liniile melodice ritmate. Albumul Karma, poate si datorita caracterului sau specific, n-a reusit decat sa se situeze pe un loc 6, in topul celor mai vandute colectii din toate timpurile in Turcia.

Through Her Eyes este cea de-a saptea piesa si primul single de pe albumul Metropolis Pt.2 Scenes from a Memory al trupei Dream Theater, versurile apartinandu-i lui John Petrucci. Pentru cei mai putin familiarizati cu Dream Theater, trebuie stiut faptul ca trupa se incadreaza in segmentul progressive metal si a fost infiintata in anul 1985 de trei studenti ai Colegiului de Muzica Berklee din SUA. In cei 22 trecuti de atunci, Dream Theater a devenit una dintre cele mai de succes trupe de rock progresiv – dupa perioada de apogeu a acestui gen situata la mijlocul anilor 70. Cele mai bine vandute albume ale trupei sunt Images and Words (1992) si Awake (1994).

Cantareata canadiana Amanda Marshall reuseste sa transmita o intensitate aparte atunci cand interpreteaza aceasta piesa, in special in momentele de climax interpretativ situate undeva la mijlocul piesei. Inedit este si stilul promovat de interpreta – un soi de melanj conjunctural intre jazz, R&B si rock.