Bună dimineața, copilărie… Îmi aduc aminte de tine… De genunchii tăi zdreliți, de zâmbetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta, care te purta mereu prin cele mai întunecoase cotloane din podul bunicilor. Îmi aduc aminte de tine, perfect. Parcă ne-am despărțit ieri…
Bună dimineața, copilărie… Să știi că nu te-am uitat. De altfel, nici nu aveam cum. Pentru că nicio cireașă din universul cunoscut n-a avut gustul acelor cireșe pe care le furam, tu, eu și ceilalți copii din vecini, din curtea lu’ nea Ilie. Pentru că nicio altă floare de câmp n-a mai mirosit aidoma florilor de câmp din care noi doi împleteam coronițe, cu o meticulozitate aproape ritualică, cât era ziua de lungă. Și nicio pâine n-a mai fost vreodată la fel de gustoasă și de aromată ca pâinea coaptă în țestul din curtea bunicii…
Bună dimineața, copilărie… Spune-mi, tu îți mai aduci oare aminte de mine? Vezi tu în eul meu de azi ceva din eul meu de odinioară?
Încearcă, măcar. Știu că e greu. Uneori îmi este greu chiar și mie. Încearcă, te rog, să vezi dincolo de ridurile care mi-au acoperit chipul, de tâmplele-mi încărunțite, de tristețea fiecărui răsărit. Viața, oamenii, iubirea… și-au lăsat amprenta pe chipul meu. Încearcă să vezi dincolo de umerii mei gârboviți, dincolo de neliniști, dincolo de tăceri. Sunt tot eu…
Știu, cred, simt… că undeva în mine mai există acel copil cu părul bălai cu care alergai cât era ziua de lungă. Acel copil tăcut cu care meștereai bărcuțe de hârtie și adăposturi pentru iepuri. Acel copil cu care mergeai să culegi ciuperci după ploaie. Sau împreună cu care duceai caprele să pască. Sau cu care citeai iarna la gura sobei… Privește-mă mai bine! Off, de ce îmi taci? Chiar nu îți mai aduci aminte de mine?
J’ai perdu les mots… sublimes, tes souvenirs d’enfance… l’Enfance te souvienne, just un peu plus different, je t’assure… aujourd’hui, comme toujours, ce matin, encore plus.
Instinctual si artistic :)…adica uman!
Intr-adevar,am inteles inca o data,sau de fapt mi-am adus aminte de nebunia aia a descoperirii,de placerea simturilor pe care numai varsta asta poate sa o produca la asa intensitate..aproape halucinogen.Pe care tu iar ai reusit sa le surprinzi,aproape instinctual as zice.
sensibil…foarte sensibil..la multi ani copilului din noi!!
Alexandra a raison…[sper ca am scris bine…nu ma pricep la scris in franceza]…la multi ani…copilului din sufletul tau!
Eu zic ca isi aduce aminte de tine, mie asa mi-a spus cand ne-am vazut ieri. Si iti ureaza si copilaria “La Multi Ani!”. A mai spus ca ar fi cazul sa incepi sa iti ridici aripile ca asa o sa vezi ca nu te-a uitat.
@Alexandra Ivan – Merci Alexandra peut etre tu as raison, meme si que tes paroles tombent comme une inquietude…
@Oana – Probabil ca undeva in noi, copilaria asta incatusata simte nevoia sa vada, din nou, lumina – nu stiu daca am sa-i pot oferi asta.. Multumesc
@Phoebe – Nu sunt uman?
@ d – la multi ani… chiar daca, nici macar nu sunt sigur ca il vom gasi prin cotloanele sufletului….
@Flying Soul – peut etre, Il y a bien d’autres ames qui sont dans le meme cas… d’autres adults qui besoin de trouver leur enfance…
@per – intr-o zi, poate ai sa-mi soptesti si mie cum de reusesti tu sa comunici cu toata lumea, inclusiv cu copilaria…
@all – tardiv, la multi ani… daca ati mai gasit copilul din voi….
poate, trebuie doar sa ma intrebi.
Suntem tot noi, desigur, dar nu identici cu acei din copilarie! Pentru ca asta e sensul vietii: acumularea, invatarea…Nu putem sa ramanem exact la fel! Idealul ar fi sa ramanem copii in inima, si batrani in intelect! Idealul…:)
Pingback: giacomo » Blog Archive » Buna dimineata, copilarie…
Copilaria nu pleaca niciodata din noi. Ea piere daca este izgonita.
@anita – exista o Inchizitie pentru orice, chiar si pentru copilarie. Salvarea copilariei e, ce-i drept, undeva sub buzunarul de la piept.
@dany – eh, din cand in cand, in zilele imapare… mai curge si rost pe ici pe colo.
Pingback: CherryTales – Children’s FairyTales » Buna dimineata, copilarie!
Pingback: parfumul copilariei « Rokssana's Blog