Fără să ştiu, nici de ce şi nici cum,
Într-o zi m-am deschis doar în tonuri de gri,
M-am cernut din culori peste-o lume de scrum,
Aşteptând să mă-nchid şi visând că îmi vii.
Fără sens, de atunci, tot visez şi aştept
Şi prin sita uitării deznădejdea-mi strecor,
Te-aş urî, de-ai veni, dar nu vii şi te iert
Te-aş iubi, dac-aş şti, cum să fiu iubitor.
București, România – 7 mai 2007
(publicată în Literatorul, nr.201-202, noiembrie-decembrie 2017, p.7)