Lângă tâmple, aceeaşi tăcere
Şi cearcănele timpului,
Scrijelite adânc
Pe cadranul scorojit
Al ceasului moştenit de la tata.
Lângă inimă, aceleași cioburi
Înghesuite-n vechile vitralii
Cu geometrii contradictorii,
Lângă care, odinioară,
Destinul îmi tatuase
Visul tău pe pleoape…
Au şubrezit până şi schelele
De care strămoşii mei ceasornicari,
Vânzători de timp pe datorie,
Şi-au rezemat aproape dintotdeauna
Tristețile ereditare.
Timișoara, România – 1 martie 2012
(publicată în Literatorul, nr.201-202, noiembrie-decembrie 2017, p.7)