Oarecum hașurat pe un cer compromis
Şi spoit în cenușa unui vis arbitrar,
Am cosit curcubee într-un spaţiu închis,
Transformând răsăritul într-un rug funerar.
Oarecum prea departe, să mă-nvălui în tine,
Și captiv în cuvântul unui vechi legământ,
Am pictat infinitul în culori bizantine
Și în tușe de aripi, nituite-n pământ.
Însă azi, simt că vreau să te port iar în mine
Chiar de pleoapele sorții sunt mânjite de scrum,
Chiar de tâlcul iubirii s-a pierdut și în tine,
Chiar de buzele tale m-au uitat, oarecum.
Timișoara, România – 6 octombrie 2010
(publicată în Arca, nr.7-8-9(340-341-342), 2018, p.191)