Tu încă îmi ești îndoială și sete,
Și viul mi-l porți în al tău necuprins,
Femeie de humă şi tăceri violete,
Mă doare dorința de al tău Paradis.
Cuprinde-mi tăcerea şi-nchide-mă-n tine,
Ca-n noptea din urmă să mă ai la-ndemână,
Fii una cu timpul, fii una cu mine,
Hai Raiul să-l naştem, tu și eu, împreună.
Învăluie-mi eul, cu gesturi precise
Și fii al meu da într-o lume de nu,
Femeie de lacrimi și magnolii proscrise,
Botează-mi nonsensul în Iordanul lui tu.
Timișoara, România – 8 martie 2011
(publicată în Arca, nr.7-8-9(340-341-342), 2018, p.193)