Prea sus e cerul tău de lacrimi
Și prea uscat al meu firesc,
Prea-ngustă-i calea ta de patimi
Și pasul meu, prea omenesc.
De asta te-nvelesc în umbre,
Când îmi sădești lumină-n gânduri,
Sau mă despoi în rime sumbre,
Când scrii poeme fără rânduri.
De asta-s puse-n harta sorții,
Doar nerăspunsuri între noi,
Iar visul meu fără proporții
Stă prins de umbra altui doi.
Palma de Mallorca, Spania – 11 ianuarie 2013
Publicată în Discobolul, nr.244-245-246, aprilie-mai-iunie 2018, p.97