Cad aşchii de lut peste visele mele,
Când sensul mi-l caut departe de tine,
Mă-nvârte iubirea, ca-n jocuri de iele,
De-mi port nepăsarea peste alte destine.
Te simt ca pe-o sete de ploi inutile,
Ce-nșiră doar lacrimi, umezite-n iluzii,
Hai, vinde-mi iubire, prin șoapte abile,
Să-mi mântui destinul de-atâtea confuzii.
Dezleagă-mi tăcerea de mânerele sorții,
Să pot să te caut, în zadar, pe pământ,
Să uit să te uit și să uit că de altfel,
Tu ești doar tăcere, iar eu nu mai sunt.
București, România – 2 aprilie 2007
(publicată în Arca, nr.7-8-9(340-341-342), 2018, p.192)