Plural proteic sau imposibila risipire
Articol apărut în “Urmuz”, nr.11-12, 2020, p.5-6
Cu un titlu care predispune la meditaţie, „Geometriile contradictorii ale singurătăţii”, a cărui prefaţă, „Poeme de dragoste”, este semnată de acad. Dumitru Radu Popescu —Editura Ars Longa”, laşi, 2019 —, cartea lui Rudy Roth cuprinde cinci „capitole”, intitulate concis (cu o singură excepţie, „Delirio improvviso”), prin câte un singur cuvânt, la fel ca şi toate poeziile ce o alcătuiesc, în stare să redea chintesenţa conţinutului.
Poeziile sunt monologuri adresate, în versificaţie clasică (şi remarcabil este faptul că, în timp ce, de cele mai multe ori, mai tinerii creatori de azi nu optează pentru asemenea tip de prozodie, în creaţia lui Rudy Roth, dimpotrivă, acesta îşi dovedeşte vitalitatea, întâlnindu-se, organic, firesc, deci, cu un conţinut ideatic echilibrat, unde meditaţia asupra sinelui şi a ceea ce face parte din universul preocupărilor sale conferă textului profunzimile poeziei autentice), dar şi modernă (cu ecouri, uneori, ca în primul text, eminesciene: „Din care şoaptă te-ai născut /Şi-n ce tăcere aparţii, / De totu-n jurul tău e mut / Şi totuşi prin cuvânt îmi vii?” —, mereu aceleiaşi interlocutoare).
În privinţa temelor poeziei, acestea sunt dintre cele abordate dintotdeauna, detaşându-se însă timpul atotputernic şi iubirea ce caută să-i zădărnicească efectele (vocea lirică profeţind, de pildă, că „… întreaga lume / N-are altă izbăvire, / Decât să-nvelească timpul, / Într-o clipă de
iubire”, în timp ce, la nivel individual, pe femeie o îndeamnă: „Fii una cu timpul, fii una cu mine, / Hai Raiul să-l naştem în noi, împreună”, spre a salva din „bălciul risipirii”), deşi mijloacele ei sunt limitate ca tot ce e la îndemâna omului: „Prea-ngustă-i calea ta de patimi / Şi pasul meu, prea omenesc!” În particular însă, aici, este expusă o iubire care creşte şi descreşte asemenea fluxului şi refluxului, părând a se dezintegra pentru a se reface neobosit, de vreme ce „plămădirea” şi „risipirea” sunt cele două coordonate ale existenţei actanţilor, care fac posibilă „iubirea” şi reversul ei, „neiubirea”, ca un puzzle, construit şi împrăştiat succesiv, iar şi iar, cartea, în ansamblu, traducând în limbaj artistic proteismul trăirilor îndrăgostitului, pentru care cealaltă fiinţă este, dincolo de orice disfuncţie a cuplului, axis mundi şi, în consecinţă, factor sine qua non al lumii sale: „Acelaşi decor risipit în ruine, / Cu cioburi din noi risipite-n vitralii…” lar liantul tuturor acestor fragmente de trăire este unicitatea („Numai tu…”,„Doar visele tale”…), condiţie, în acelaşi timp, a complementarităţii („Tu, femeie de lacrimi, eu, bărbat de pământ”), care face posibilă armonia întregului.
O cauză a amintitelor potenţiale disfuncţii ar fi, totuşi, incongruenţa, fie şi episodică, a trăirilor
celor doi: „M-ai născocit din ceața sorții / Şi m-ai trăit cumva-n răstimpuri”.
În poezia lui Rudy Roth, gândul îndrăgostitului pendulează neîncetat, cu luciditate, între un „Altădată, când visele mele înnoptau în tine”, şi „Azi, când timpul mai stârneşte tâlcuri / Doar în lumea punctelor de suspensie” sau „Astăzi […)când visul tău / E doar un ornament oarecare /Pe altarul cioplit al ereziilor mele”, fiindcă instalarea temeinică în dragoste lasă, totuşi, loc unei aspirații spre încă ceva, nedefinit, care să nuanţeze clipa, spre a o fixa, altfel, „Acolo-n podul veşniciei, / Atât de fără mine-mi eşti, / Atât de fără tine-ţi sunt, / În nopţile când mă iubeşti / Şi-mi porţi tăcerea pe pământ”.
Cât priveşte propria acţiune, a îndrăgostitului care se confesează în versuri, adresându-se fiinţei dragi, acelaşi proteism o domină: „Alteori mă mai pierd în aval de iubire / Şi pe apele vieţii mai plutesc în derivă /(…) / Alteori mă găsesc risipit de tăcere /(…) / Alteori pipăi timpul ce-mi cade pe umeri” şi: „Cad aşchii de lut peste visele mele / Când sensul mi-l caut departe de tine”, pentru că „Numai tu ai ştiut să mă-nvălui în sete” şi „Doar tu ai ştiut să mă vindeci de mine”…
Cum însă tulburările ce apar în viaţa cuplului par a fi minore, neglijabile ori chiar imaginate doar, vocea lirică evaluează, mai degrabă, un fel de „cum ar fi dacă” ori „o umbră plămădită din ceaţă”, iar, indirect, propune şi antidotul: acceptarea resemnată şi a unui univers în oglindă, desemnat prin vocabule negative, între care „neiubirea”, „nerăspunsuri”, „neunirea”,„nerostiri”, „neviaţă” „nepătrunsul” („Aşază-mi nepătrunsul pe coji de întuneric / Şi timpul neiubirii striveşte-l în noroi”), forme ale increatului (cu un termen barbian), poate, răsfrângeri ale unei comunicări parţiale, incomplete („Doar cuvântul tău din mine / Duce lipsă de cuvânt”), dar care se poate desăvârşi.
Prin urmare, a vorbi despre „propria-mi singurătate, într-un context al imposibilei detaşări definitive a unuia de celălalt, este, mai degrabă, un exerciţiu de imaginaţie, cu înfăţişare estetică, rezultatul numindu-se, spre exemplu, „Arhitectura absenței tale”, având drept cauză „Şovăielile împreună / Pe drumurile sinuoase ale destinului”, unde cei doi se întâlnesc, accidental, cu „târgul vanităţilor”, adunat de pe „cearcănele timpului”, cu „tristeţi ereditare”, câştigate, fără efort, la „bursa destinului”.
Pe de altă parte, iubirea evocată, invocată, evaluată în poezie este realitate şi idee („ideea de doi”, „ideea de noi”), aceasta din urmă având, paradoxal, poate, energia unui potenţial dezechilibru prin raportare la prima („Te-am pierdut în ideea de noi / Te-ai pierdut în ideea de
mine”), fiindcă tristeţile îndrăgostitului se înfăţişează ca zigzaguri ale sufletului ce se îndepărtează şi se întoarce necontenit (conturând „jumătăţi / Ale unui plural nedefinit”) şi acutizează o stare de incertitudine („Negreşit, tu şi cu mine / N-am fost niciodată mai mult / De două incertitudini / Înnodate anemic / De un sens oarecare”), prin care se alimentează, când şi când, mai mult declarativ, de fapt, o tendinţă regresivă, capabilă, când este apoi alungată, să sublinieze coeziunea întregului, într-o aspirație tacită spre regăsirea chiar a unităţii androginice (cu trimiteri intertextuale, uneori, spre mitologie): „Trăieşte-mă”, îi cere iubitei, şi, în schimb, îi promite: „Azi am să te trăiesc altfel”.
în plan structural, volumul este traversat de o sumă de laitmotive, între care solitudinea („teama singurătăţii”, „pleoapele singurătăţii”, „singurătăţile noastre”…), tăcerea („tăceri asimetrice”, „matca tăcerilor noastre”, „tăceri ce n-au nume”…), neliniştea (temperată, care îi „adulmecă eul”…), liniştea („austeritatea angoasantă a liniştii”…), visul („visul meu însingurat”, „tărâmul viselor ploii”, „distanţa dintre visele noastre”…), absenţa („Îmi ninge absenţa ta”, „ecoul absenței tale”…), în consonanţă cu sentimentul pe care-l însoțesc.
Ultima poezie, alcătuită din trei catrene, un fel de epilog, este, în acelaşi timp, o promisiune şi o expresie a iubirii fără sfârşit, ale cărei ipostaze au fost etalate de-a lungul volumului.
Cartea lui Rudy Roth cuprinde, aşadar, creaţii lirice situate în perimetrul poeziei autentice, încărcate de sinceritate, manifestări cathartice ale dorinţei de trăire plenară întru iubire, prin atenuarea, dacă nu înlăturarea, graţie sentimentului suprem, a tuturor asperităților vieţii, trecute, în felul acesta, prin sita artei, într-un univers paralel, superior.
Mioara Bahna
[/et_pb_text][/et_pb_column_inner][/et_pb_row_inner][/et_pb_column][et_pb_column type=”1_3″][et_pb_testimonial author=”Mioara Bahna” portrait_url=”https://rudy.ro/wp-content/uploads/2020/12/Mioara-Bahna-Rudy-Roth.jpg” _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default” title_text=”Mioara Bahna – Rudy Roth” hover_enabled=”0″]Cartea lui Rudy Roth cuprinde, aşadar, creaţii lirice situate în perimetrul poeziei autentice, încărcate de sinceritate, manifestări cathartice ale dorinţei de trăire plenară întru iubire, prin atenuarea, dacă nu înlăturarea, graţie sentimentului suprem, a tuturor asperităților vieţii, trecute, în felul acesta, prin sita artei, într-un univers paralel, superior.
[/et_pb_testimonial][et_pb_image src=”https://rudy.ro/wp-content/uploads/2020/12/2020-MIoara-Bahna-Cronica-Rudy-Roth-Urmuz.jpg” _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default” title_text=”2020 – MIoara Bahna – Cronica Rudy Roth Urmuz” hover_enabled=”0″][/et_pb_image][et_pb_image src=”https://rudy.ro/wp-content/uploads/2020/12/2020-MIoara-Bahna-Cronica-Rudy-Roth-Urmuz2.jpg” _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default” title_text=”2020 – MIoara Bahna – Cronica Rudy Roth Urmuz2″ hover_enabled=”0″][/et_pb_image][/et_pb_column][/et_pb_section]