[et_pb_section fb_built=”1″ specialty=”on” _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default”][et_pb_column type=”3_4″ specialty_columns=”3″ _builder_version=”3.25″ custom_padding=”|||” custom_padding__hover=”|||”][et_pb_row_inner _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default”][et_pb_column_inner saved_specialty_column_type=”3_4″ _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default”][et_pb_text _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default”]
Geometriile contradictorii ale singurătății
Articol publicat în revista “Spații Culturale” nr.73/2020, p.62
Rudy Roth scrie poeme de dragoste în vers clasic fără să pară desuet, de mare ajutor în această privință fiindu-i bagajul ideatic și emoțional. Întrebările retorice din primul ciclu, „Cioburi”, sunt expresia neliniștii, a căutării unui drum spre sufletul pereche, așa cum, probabil, se va fi întâmplat de la începutul lumii și până astăzi. Autorul stabilit în Palma de Mallorca dă cuvintelor sens și încărcătură afectivă, este sincer, direct și neașteptat de romantic pentru un poet din generația tânără: „Și ce semn din pâcla lunii/ Vrei să ți-l așez pe pleoape,/ Ca pe drumul risipirii/ Să îmi fii, din nou, aproape?” („Care”). Desigur, generația de poeți a mileniului trei nu este total lipsită de romantism, doar că preferă discursivitatea de tip aluvionar, extinsă holografic, ceea ce nu se întâmplă în cazul constructorului de „geometrii contradictorii”.
Datele lăuntrice par mai importante decât detaliile exterioare, de aceea nu poate fi vorba de peisaje reconstruite pictural, ci de simboluri cu ajutorul cărora, în jocuri de lumini și umbre, se scrie o nouă poveste de iubire, dincolo de timp și de „nontimp”. De altfel, câmpul semantic al timpului are o frecvență apropiată de cel al apei, numitorul comun fiind trecerea/ curgerea: „Orișicât coboară timpul/ Prin fântânile negării,/ Port pe buze dorul apei/ Și în suflet dorul mării” („Orișicând”). Dacă iubirea presupune dobândirea unui sens („Ah, n-ai idee cât aș vrea/ Destinul nostru să-l înclin,/ Să fiu din nou în preajma ta/ Și-n sensul tău să aparțin” („Oare”) sau, cu o trimitere livrescă, o căutare a timpului pierdut, lipsa de răspuns în cuplul de îndrăgostiți (care amintește, prin tiparul atemporal al trădării și pierderii paradisului, de Eva și Adam) duce la sentimentul tragic al singurătății și al morții iminente: „Adesea, răstignit în pripă/ Prin ploi de sens diagonal,/ De lacrimi am făcut risipă/ Și am murit, atemporal.// Adesea îngustată-n gesturi/ De un blestem din alte timpuri/ M-ai născocit din ceața sorții/ Și m-ai trăit, cumva-n răstimpuri” („Adesea”).
Tonul de romanță dispare în cel de-al doilea ciclu, „Antimetafore”, sugerând trecerea de la etapa juvenilă a iubirii la profunzimea celei de-a doua, a deplinei maturități, care presupune înlocuirea arderii spontane cu meditația asupra arderii. „Fără să știu nici de ce și nici cum,/ Într-o zi m-am deschis doar în tonuri de gri,/ M-am cernut din culori peste-o lume de scrum,/ Așteptând să mă-nchid și visând că îmi vii„ („Fără”). Fragmentarea/ risipirea (v. motivul cioburilor, prezent în primul ciclu) este, în această geometrie contradictorie/ paradoxală a singurătății și a iubirii, un liant poetic: „Câteodată vin însă, mirosind a departe,/ A migdali desfrunziți și a doruri străine/ Și atunci lumea toată iar în cioburi se-mparte,/ A mea-n cioburi de lacrimi,/ A ta-n cioburi din mine” („Câteodată”). „Decor risipit în ruine”, „Graal legitim” sau adăpost de tras „soarta de colțuri” („Numai”), iubirea constituie principiul de unitate a ființei: „până când, într-o zi, mi-ai căzut peste umeri,/ Ca o ploaie de vară despletită de vânt/ Și-ntr-o soartă de lut ne-am închis împreună,/ Tu femeie de lacrimi, eu bărbat de pământ” („Alte”).
Tragic, în fond, cuplul Eva-Adam pare sortit destrămării, înstrăinării, idee ilustrată în ciclul de poeme „Saudade” („dispărut”, în limba română). Ce dispare mai întâi? Sensul. Apoi, sentimentul apartenenței: „Așa că de vreodată se va întâmpla,/ Să mai trecem unul pe lângă altul,/ Să nu te mire/ Că încă îți mai port culorile/ Încarnate în mine,/ pentru că acest nonsens cromatic/ E unicul mod/ Prin care să pot zădărnici/ Descompunerea lui noi,/ În neființa lui mâine” („Vreodată”). Când poetul spune „Mă încearcă un sentiment de zăpadă/ Ce-mi îngheață pe tâmple/ Toate amintirile cu noi” („Aidoma”) e semn clar că se află în ipostaza de artizan al unui univers personal supus acelor geometrii contradictorii ale singurătății: „(…) invariabil,/ Arhitectura absenței tale/ E gândită pe unghiuri obtuze,/ Care fac despărțirile/ Să pară mai dureroase/ Decât sunt în realitate” („Aidoma”).
Conceptul poetic al lui Rudy Roth se fundamentează pe unul arhitectural, în baza unei viziuni de ansamblu, care permite etapizarea. Aceasta nu înseamnă, neapărat, că sentimentele sunt cenzurate, atâta doar că, după ce sunt lăsate să se consume în mesaj, sunt ordonate gradual: de la lirismul debordant se ajunge, trecând prin meditație (v. motivul gheții) și abandon, la „delirio improvviso” (o cufundare bruscă în delir), pentru că „șerpii rațiunii/ Își târăsc șovăielile/ Printre cutele nopții/ Și prin veridicitatea/ Sării de noi” („Împrejur”). Că acest volum propune cititorului un imaginar construit arhitectural, deci, cumva, reconfigurat cu premeditare, o demonstrează în primul rând titlurile: cu câteva excepții (reprezentate de pronume relativ-interogative sau nehotărâte), doar adverbe de loc, de timp, de mod, de negație, toate, spațializând singurătatea pe o abscisă temporală: „Deseori izbesc timpul de tavanele lumii/ Și-l împart asimetric în fâșii de lumină/ ca în nopți fulgerate pe retina furtunii/ Clipa ta să te cheme, umbra ta să îmi vină” („Deseori”).
Valeria Manta Tăicuțu
[/et_pb_text][/et_pb_column_inner][/et_pb_row_inner][/et_pb_column][et_pb_column type=”1_4″ _builder_version=”3.25″ custom_padding=”|||” custom_padding__hover=”|||”][et_pb_testimonial author=”Valeria Manta Tăicuțu” portrait_url=”https://rudy.ro/wp-content/uploads/2020/12/pozaValeriamanta-300×280-1.jpg” _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default”]
Rudy Roth scrie poeme de dragoste în vers clasic fără să pară desuet, de mare ajutor în această privință fiindu-i bagajul ideatic și emoțional.
[/et_pb_testimonial][et_pb_image src=”https://rudy.ro/wp-content/uploads/2020/12/valeria-manta-taicutu-rudy.jpg” alt=”Valeria Manta Taicutu – Cronica Rudy Roth” title_text=”Valeria Manta Taicutu – Cronica Rudy Roth” _builder_version=”4.5.3″ _module_preset=”default”][/et_pb_image][/et_pb_column][/et_pb_section]